Nou! indicarea preturilor produselor oferite consumatorilor spre vanzare -proiect legislativ din 17 septembrie 2021

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Ministerul Economiei a publicat in 17 septembrie 2021 un proiect legislativ care vizeaza modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare.

Schimbări preconizate sunt:

Proiectul introduce un articol nou în Hotărârea Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare privind informațiile pentru consumatori legate de reducerile de preț. Orice notificare de reducere a prețului trebuie să indice clar prețul aplicat anterior de comerciant (prețul anterior). Prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de comerciant în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț.
Actul normativ prevede opțiuni de reglementare la nivel national în ceea ce privește bunurile care sunt susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid (în special alimentele), reducerile de preț continue și bunurile care au fost prezente pe piață mai puțin de 30 de zile.

Prezenta reglementare trebuie să intre în vigoare la data de 28 noiembrie 2021 și se aplică efectiv ȋncepând cu data de 28 mai 2022.

Prezentul proiect de Hotărâre de Guvern transpune ȋn legislaţia naţională Directiva (UE) 2019/2161 a Parlamentului European si a Consiliului din 27 noiembrie 2019 de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivelor 98/6/CE, 2005/29/CE și 2011/83/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea acestor norme, publicată ȋn Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr.328 din 18 decembrie 2019, cu excepţia articolelor 1,3 şi 4.

Articole similare

Comentariul tau aici