Noutati fiscale privind contractele civile

  • Inscrie-te ACUM la newsletterul GRATUIT Contzilla.ro
  • All Inclusive - toate lucrarile de specialitate - Click AICI!
  • ORDIN nr.247 din 17 februarie 2012

    privind procedura unitară pentru aplicarea prevederilor art.52 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal

    Având în vedere prevederile art. 52 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 50/2012 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004,  întrucât cu data de 1 octombrie 2011 sunt abrogate prevederile Codului comercial şi ale Legii nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignaţie, acte normative care conţineau prevederi privind contractele de comision, mandat comercial şi respectiv contractul de consignaţie, în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

    ART. 1

    Prezentul ordin stabileşte procedura unitară pentru aplicarea prevederilor art. 52 privind impunerea veniturilor plătite în baza contractelor civile încheiate potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil), în formă scrisă în vederea impunerii fiscale.

    ART.2

    (1) Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente fiind organizate ca persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale precum şi persoanele fizice care realizează venituri din profesii libere, individual sau într-o formă de asociere au obligaţia să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit stabilite de organul fiscal competent, pe baza venitului anual estimat sau a venitului net realizat în anul precedent, după caz conform art. 82 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), privind stabilirea plăţilor anticipate de impozit cu excepţia contribuabililor care realizează venituri pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin reţinere la sursă. Plătitorii de astfel de venituri nu au obligaţii privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului reprezentând plată anticipată în contul impozitului anual datorat de beneficiarii de venit, cu excepţia prevederilor art. 3 alin. (2).

    (2) Pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente şi care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul afacerii, plăţile anticipate trimestriale stabilite de organul fiscal competent conform declaraţiei fiscale a contribualilului, vor fi efectuate de acesta pe baza deciziei de impunere. Plătitorii de astfel de venituri nu au obligaţii privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului reprezentând plată anticipată în contul impozitului anual datorat de beneficiarii de venit.

    (3) În cazul persoanelor fizice, indiferent dacă desfăşoară sau nu

    activităţi independente, care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, pe baza contractului încheiat între părţi potrivit prevederilor Codului Civil, sunt aplicabile prevederile Cap. IV al titlului III „Impozitul pe venit“ din Codul fiscal.

    (4) Plătitorii de venit persoane fizice sau juridice, precum şi alte entităţi fără personalitate juridică care efectuează plăţi către asocierile fără  personalitate juridică sau persoane juridice care aplică principiul transparenţei fiscale, nu au obligaţia calculării, reţinerii la sursă şi virării impozitului reprezentând plată anticipată.

    ART. 3

    (1) Până la data de 1 octombrie 2011, veniturile realizate de persoanele fizice din activităţile desfăşurate în baza contractelor de comision, mandat comercial, contracte comerciale reglementate de Codul comercial şi respectiv contractul de consignaţie reglementat potrivit Legii nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignaţie sunt supuse impunerii în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul fiscal, în vigoare la acea dată.

    (2) Plătitorii de venituri au obligaţia de a calcula, reţine şi vira impozit prin reţinere la sursă în baza art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I a prezentului ordin în cazul veniturilor plătite beneficiarilor, în baza următoarelor tipuri de contracte:

    – contracte de comision, mandat comercial şi de consignaţie,calificate drept contracte civile după data de 1 octombrie 2011, precum şi în cazul contractului de agent;

    – contractelor/convenţiilor civile, care atât înainte cât şi după intrarea în vigoare a Codului civil au aceeaşi natură juridică.

    (3) Plătitorii veniturilor prevăzute la art. 52 alin. (1) lit a) şi c) din Codul fiscal au obligaţia de a calcula, reţine la sursă şi vira impozitul reprezentând plăţi anticipate.

    ART. 4

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul finanţelor publice,

    Bogdan Alexandru DRĂGOI

     

    Articole similare

  • Autor: Delia Mircea
  • Profil Google Plus Delia Mircea

  • Articole similare

    Comments are closed.

    Distribuie acest articol: