Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Pe site-ul ANAF a fost publicat pe data de 17 octombrie 2025 un proiect legislativ pentru aprobarea din oficiu a procedurii de stabilire din oficiu a contributiei la CAS si CASS pentru persoanele fizice.
Procedura se aplică persoanelor fizice care nu și-au îndeplinit obligația declarării contribuției de asigurări sociale, respectiv a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2024.
Procedura de stabilire din oficiu a contribuției de asigurări sociale
Conditii cumulative:
Procedura se aplică persoanelor fizice care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative:
a) au realizat venituri din activităţi independente şi/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale;
b) au estimat pentru anul de impunere un venit net anual cumulat din veniturile prevăzute la lit. a), din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, iar venitul net anual cumulat realizat este cel puţin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice – capitolul II (denumită în continuare declaraţie unică estimativă);
c) nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative privind contribuţia de asigurări sociale datorată pentru anul fiscal de impunere.
Cum poti fi identificat de ANAF?
Identificarea contribuabililor se face pe baza următoarelor surse de informaţii:
a) formularul 256 “Decizie de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice”, emis şi comunicat contribuabililor;
b) formularul 112 “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, depus de plătitorii de venituri;
c) formularul 212 “Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”, depus de contribuabili;
d) alte informaţii existente în evidenţa fiscală.
Pe baza acestor informaţii se întocmeşte lista contribuabililor care au realizat venituri din activităţi independente şi/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale şi al căror venit net/brut este cel puţin egal cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice estimative. Pentru persoanele care au realizat venituri din drepturi de proprietate intelectuală se verifică în formularul 112 dacă acestea au realizat şi venituri din salarii şi asimilate acestora. În situaţia în care au fost realizate venituri din salarii şi asimilate acestora cel puţin o lună în perioada de realizare a veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, acestea din urmă nu se iau în considerare la stabilirea plafonului minim anual de 12 salarii minime brute pe ţară.
Dupa ce din lista se elimina anumite categorii (ex. cei care nu datorea CAS in Romania, pensionari, etc) la cei ramasi se trimite o notificare.
Daca in urma notificarii anumite persoane se conformeaza acestea vor fi eliminate din lista.
Pentru cei ramas si lista se efectueaza o estimare a obligatiilor pe 2024 si se trimite Decizia privind stabilirea din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoane fizice.
Separat este prevazuta o procedura pentru stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale pentru persoanele fizice care obțin venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfăşurată în străinătate
Procedura de stabilire din oficiu a contribuției de asigurări sociale de sanatate
Aici regasim:
a ) Procedura de stabilire din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele care au realizat venituri de la art. 155 alin.(1) lit.b) din Codul fiscal
b) Procedura de stabilire din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele care realizează venituri de la art.155 alin.(1) lit.c) – h) din Codul fiscal
c)Procedura de stabilire din oficiu a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care obțin venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfăşurată în străinătate
Formulare noi: notificare, referat, decizie de impunere
Se mai aproba si modelul si continutul unor formulare:
Se aprobă modelul și conținutul formularelor:
a) „Notificare privind nedeclararea contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice”
b) „Referat privind estimarea bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale și al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul stabilirii din oficiu a obligațiilor de plată”
c) „Decizie privind stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoane fizice”
d) „Decizie de anulare a deciziei privind stabilirea din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoane fizice”



