După lansarea rubricii People of Accounting, continuăm să descoperim poveștile oamenilor din spatele cifrelor printr-un nou interviu. Spre deosebire de articolele tehnice cu care sunteți obișnuiți pe Contzilla.ro, aici ne concentrăm pe latura umană a profesiei contabile – parcursuri personale, valori, pasiuni și momentele care dau viață acestei meserii dincolo de documente și cifre.
Fiecare interviu din această serie ne amintește că, în spatele rapoartelor și bilanțurilor, există oameni cu povești, vise și provocări unice. Este o ocazie de a privi profesia contabilă prin ochii celor care o trăiesc zi de zi, de a descoperi ce îi motivează, ce îi inspiră și ce îi face să continue să transforme cifrele în povești cu adevărat umane.
Astazi discutam cu Carmen Sandu, cofondatoarea D&C Conta.
1. Cum ai făcut primii pași în contabilitate? Era ceva ce ți-ai dorit dintotdeauna sau a fost mai degrabă o surpriză plăcută să descoperi această lume pe parcurs?
Primii pași în contabilitate i-am făcut undeva prin 1994, pe vremea când eram contabil-șef la o firmă privată. Era o perioadă în care viața personală mă obliga să iau decizii rapide și ferme — treceam printr-un divorț și a trebuit să întâlnesc un avocat pentru o chestiune personală. Îl chema Doru Băjan (Dumnezeu să-l ierte), și țin minte perfect momentul în care, într-o parcare din fața fostei bănci Bankcoop, m-a rugat să-l ajut cu o situație contabilă simplă, în partidă simplă.
„E ceva rapid”, mi-a spus. Dar acel „ceva rapid” a fost, de fapt, momentul care m-a împins direct în brațele ANAF-ului, pentru că, în acei ani, drumurile la administrație erau frecvente, se stampila fiecare pagină, se șnuruia fiecare registru, totul era fizic, palpabil, vieți trăite prin dosare.
Norocul meu a fost să o întâlnesc pe doamna Mitu, o doamnă extraordinară de la ANAF, de la care am învățat enorm. Nu mai știu nimic de ea azi, dar recunoștința a rămas întreagă.
Dacă privesc înapoi, pot spune că nu a fost o alegere conștientă de la început, ci mai degrabă o întâmplare cu iz de destin. Și da, pe parcurs, am descoperit o lume care m-a cucerit — o lume cu suflet de cifre, o lume cu reguli, dar și cu foarte multă umanitate, o lume în care m-am regăsit complet.
2. Cum ai ajuns să înțelegi atât fundamentele, cât și micile subtilități ale meseriei? Ai avut un mentor care să te ghideze sau ai descoperit totul pe cont propriu?
Adevărul este că am fost propriul meu dascăl. Nu era ca acum, cu acces la cursuri, seminarii online sau platforme digitale. Mergeam des pe la ANAF, băteam la uși, ceream răspunsuri, iar fiecare întrebare era un pas înainte. Fiecare „nu știu” mă motiva să caut, să învăț, să citesc.
Pe atunci nu aveam Cod Fiscal așa cum îl știm azi. Ne orientam după reglementări disparate, circulare, instrucțiuni și… Monitorul Oficial era regele absolut. Îmi amintesc perfect cum citeam Monitorul cu markerul în mână, îngălbenit de atâta răsfoit. Softurile de legislație erau abia la început — dacă existau — iar internetul era o poveste.
Aș putea spune că viața, clienții și greșelile te învățau, dar și că am avut un sprijin important în domnul Doru Băjan. El ne-a fost, mie și colegilor mei, un mentor în materie de legislație. Îmi amintesc cum alergam la el în birou cu Monitorul în mână, plin de notițe și întrebări, dezbăteam spețe ore în șir. Nu exista „nu avem timp”. Exista curiozitate și dorință de a înțelege.
Am învățat din practică, din oameni, din pasiune. Nimic n-a venit ușor, dar cred că tocmai asta mi-a construit răbdarea, claritatea și structura interioară pe care le port cu mine și azi, în fiecare decizie.
3. Care sunt lucrurile din contabilitate care te atrag cel mai mult și te fac să te trezești dimineața cu chef de muncă?
Nu știu dacă e ceva anume, dar pot să spun că în 80% din dimineți mă trezesc la ora 4:30 cu o poftă nebună de a ajunge la birou. Mi-am format un ritual care nu dă greș: cafeaua de dimineață, câteva momente de liniște alături de soțul meu — partenerul meu în viață și în firmă — și apoi pornim împreună, cu energie, către birou.
De multe ori abia așteptăm să reluăm ce am lăsat neterminat cu o zi înainte.
Un birou de contabilitate cu peste 25 de colegi nu funcționează pe pilot automat. Nu cred în ideea de „merge și așa” — cred în prezență.
Colegii au nevoie de tine. De validări. De sfaturi. De confirmări. De o privire care să spună: „Ești pe drumul cel bun.” Și eu am nevoie de ei. Cafeaua băută împreună cu colegii mei este cea mai bună cafea din lume.
Ori de câte ori plec în concediu, plec cu un mic regret: că pierd câteva zile în care aș fi putut fi alături de ei. Pentru că ei sunt lumina, și forța, și energia mea. Munca noastră are un ritm, un vibe, un fel de-a fi care ne ține conectați. Și, sincer, ne place al naibii de mult ce facem. Se simte. Râdem mult, glumim, muncim cu seriozitate, dar fără să ne pierdem umanitatea.
Avem inclusiv momentele noastre „dulci” — nenea din colț ne face gogoși calde, pe care le comandăm din când în când. Iar mirosul de vanilie și ciocolată inundă biroul. E o altă viață aici, în biroul nostru. Uneori am impresia că nu trăim „printre cifre”, ci printre oameni frumoși care se întâmplă să fie contabili.
Iar din punct de vedere profesional, ne plac procedurile.
Poate sună ciudat pentru cineva din afară, dar nouă chiar ne plac. Ne ajută să simțim că avem control, că putem duce orice sarcină până la capăt, că nimic nu scapă. Și chiar dacă multe reguli le scriem din mers, funcționează excelent. Le purtăm în cap, le avem întipărite în reflexe, în memorie, în stilul nostru de lucru.
Și știi ce e frumos? Ce ai în cap, nu-ți ia nimeni niciodată.
Acolo stă adevărata putere a echipei noastre. În claritate. În coerență. În bucuria de a face lucrurile bine — și împreună.
4. Ai avut vreodată momente mai grele în carieră? Povestește-ne o experiență care ți-a oferit o lecție importantă.
Da, am avut momente extrem de grele, iar unul dintre ele a rămas întipărit în memoria mea ca o lecție de viață și de profesie. A fost procesul cu o firmă de distribuție de gaze din Sighet — un proces complicat, amplu, cu pretenții financiare mari, pe care, în final, l-am câștigat.
Am avut norocul să fiu susținută de două persoane extraordinare: avocatul Doru Bajan și doamna expert Maria Tănasescu. Dar partea impresionantă abia acum începe.
Pentru că volumul de documente era uriaș — munți de dosare, la propriu — Tribunalul a decis să vină la mine. Da, la propriu. S-a ținut ședință de judecată în biroul meu. Au venit cu unitate centrală, monitor, grefieră, judecător, iar la capetele mesei lungi stăteam noi și partea adversă.
Eu aveam documentația perfect ordonată.
Am scos mailurile exacte, cu atașamentele potrivite, fiecare arhivat și pus pe capitole, pe spețe, pe momente cheie. Totul era așezat, clar, verificabil.
Atunci mi-am dat seama cât de important este să scrii, nu doar să vorbești.
La telefon nu rămâne nimic.
„Limba nu se coase la dosar.”
Ceea ce nu ai în scris… nu există.
Și mai am o convingere fermă: profesionalismul începe și cu mici detalii. Eu lucrez de aproape 20 de ani cu arhive impecabile de mailuri — și nu am considerat niciodată potrivit să folosesc adrese de tip „yahoo” pentru serviciu. Lucram pe Microsoft încă de atunci, pentru mine era — și este în continuare — un instrument esențial, un Dumnezeu al ordinii digitale.
Datorită disciplinei documentării, datorită arhivelor, structurării și grijii pentru fiecare detaliu, am câștigat acel proces. O sumă importantă, o reparație morală, o victorie profesională.
Așa am învățat una dintre marile lecții ale vieții mele: păstrați totul în scris, salvați, arhivați, organizați.
Softurile trec, dar arhiva bine făcută rămâne și vă salvează.
Eu am arhive de 20 de ani — și nu exagerez când spun că m-au scos din multe situații complicate.
5. Care sunt provocările cele mai mari cu care se confruntă un contabil astăzi și cum reușești tu să le gestionezi?
Cred că cea mai mare provocare a prezentului este digitalizarea.
Un subiect fierbinte, în continuă evoluție, care nu mai e opțional — e o realitate. Pentru a fi la zi, am participat de două ori la Digital Accountancy Show, la Londra, în 2025 — și nu doar ca observator, ci ca profesionist care vrea să înțeleagă direcția în care se mișcă întreaga industrie.
Suntem prezenți, în general, la tot ce ține de digitalizare în România și afară — pentru că știu clar: de aici începe viitorul profesiei noastre.
Digitalizarea înseamnă integrarea tehnologiei în toate procesele contabile și financiare. Înseamnă workflow-uri automatizate, platforme de colaborare, semnături digitale, cloud accounting, CRM-uri inteligente, raportări SAF-T, e-Factura, e-TVA… și lista e în continuă expansiune.
Să fiu sinceră, nu e ușor.
Este un proces dificil, care necesită timp, organizare, comunicare internă și multă răbdare.
Dar știu un lucru sigur: nu ne putem permite să rămânem pe loc.
Ca lider, este responsabilitatea mea să țin echipa conectată — nu doar la modificările legislative, ci și la tot ce înseamnă progres tehnologic.
Trebuie să le arăt direcția, să le câștig încrederea, să-i conving că drumul este corect.
Și o fac zi de zi. Cu perseverență. Cu abnegație. Cu dialog.
Digitalizarea nu înseamnă că vom fi înlocuiți. Nu cred în scenariul în care un robot preia rolul nostru uman.
Dar cred, cu tărie, că vom fi lăsați în urmă dacă nu ținem pasul.
Așa că… ținem pasul. Ne adaptăm. Luptăm. Și mergem mai departe.
6. După ce principii sau valori îți organizezi munca zi de zi? Ce te ajută să rămâi consecventă și motivată?
Totul începe cu omul din mine.
Omul cu simțul datoriei.
Omul care crede în integritate.
Omul care, chiar dacă nu mai poate… merge mai departe.
Am fost sportivă de performanță. Am început cu gimnastică, apoi am trecut la atletism — fond și semifond. Cursă lungă, nu viteză. Și poate de acolo mi se trage disciplina, perseverența și refuzul de a abandona cursa. Nu-mi place să las lucrurile neterminate. Îmi plac lucrurile făcute cum trebuie. Și nu plec până nu e totul în ordine.
Dar mai am ceva foarte important: sprijinul soțului meu, Daniel Sandu.
Suntem împreună de peste 30 de ani — în viață și în firmă. Fără el, nu știu ce m-aș fi făcut. Este echilibrul meu, coechipierul meu, omul care înțelege și susține tot ce fac.
Suntem o echipă. Acasă. Și la birou.
Cum se împacă asta?
Eh… asta e un mic secret. Vă spun data viitoare.
7. Ce ai sfătui pe cineva care abia începe în contabilitate? Ce ar fi bine să știe de la început?
În primul rând, i-aș spune să aibă încredere.
Perseverența și dorința de a face lucrurile bine înving întotdeauna.
Contabilitatea nu e despre „știu tot” de la început, ci despre răbdare, disciplină și capacitatea de a crește prin muncă.
Un alt sfat important: înconjoară-te de oameni care își doresc să învețe. Nu de cei care cred că le știu pe toate, ci de cei care întreabă, caută, ascultă și înțeleg valoarea greșelii corectate.
De la început trebuie implementate proceduri clare, oricât de mică ar fi echipa. Fără ele, nu există trasabilitate, nu există control, nu există încredere. La fel de importantă este și o procedură de verificare internă a lucrărilor, care să te asigure că tot ce pleacă din birou este verificat, validat și asumat.
Nu face compromisuri nici la capitolul echipamente și softuri. Ele sunt coloana vertebrală a activității contabile moderne. Fără tehnologie adecvată, vei munci de două ori mai mult și vei rămâne în urmă.
Ai grijă la contracte — să fie bine redactate, să lucrezi cu un avocat, să stabilești clar ce faci și ce nu faci.
Și poate cel mai important: nu încerca să le faci pe toate.
Împarte lucrurile pe departamente, exact cum este într-o întreprindere bine organizată sau într-un spital — fiecare cu specializarea lui: contabilitate, HR, taxe, consultanță. Așa îți protejezi echipa, calitatea și sănătatea ta mintală.
În contabilitate, supraviețuiește și reușește nu cine aleargă mai repede, ci cine merge drept, bine organizat și nu uită cine e.
Cum îți place să–ți încarci bateriile când nu lucrezi cu cifrele? Ce te ajută să te relaxezi și să uiți de muncă?
Când ajung acasă, simt că intru într-o mică vacanță.
Am o grădină minunată, cu flori, verdeață și liniște, iar animaluțele noastre mă întâmpină de fiecare dată cu o bucurie sinceră, vindecătoare. E acel moment în care grijile rămân la poartă, iar sufletul își trage răsuflarea.
Nu am nevoie de mult ca să mă relaxez — mă ajută natura, liniștea, mirosul de iarbă proaspăt tăiată și o cafea băută în tihnă, cu familia. Atunci, cifrele tac, iar viața capătă alte culori.
Dacă ai putea da timpul înapoi, ai alege din nou contabilitatea sau ai încerca ceva complet diferit?
Da, aș alege din nou contabilitatea.
Este, până la urmă, o lume frumoasă, provocatoare, vie — și una din care nu vreau să ies decât atunci când această lume nu o să mă mai vrea. 
Ce sau cine te inspiră în fiecare zi? De unde îți iei energia și motivația?
Mă inspiră, în primul rând, familia mea — ei sunt temelia pe care construiesc totul.
Apoi, colegii mei, oamenii minunați cu care am privilegiul să lucrez zi de zi. Energia lor, dedicarea lor, râsetele de la cafeaua de dimineață și sprijinul reciproc mă motivează enorm.
Dar recunosc că și rezultatele mă impulsionează. Când vezi un bilanț închis la timp, un client mulțumit, un control trecut cu brio sau un coleg care crește și capătă încredere — toate astea îți dau combustibil pentru încă o zi.
Lucrez într-un mediu în care fiecare zi e vie, iar asta mă face să merg mai departe cu bucurie.
