Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Pe data de 30 martie 2026 Ministerul Muncii a publicat in Transparenta decizionala un proiect legislativ privind transparența salarială și consolidarea aplicării principiului egalității de remunerare între femei și bărbați pentru o muncă egală sau o muncă de valoare egală. Acest proiect vizeaza transpunerea Directivei (UE) 2023/970 în legislația națională si reprezintă o obligație care decurge din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene.
La data publicării acestui articol, legea privind transparența salarială nu este încă publicată în Monitorul Oficial.
Proiectul de lege privind transparenta salariala modifica in mod direct Codul muncii exact pe acest subiect. Angajatorul nu mai poate folosi contractul sau regulamentul intern ca sa interzica unui salariat sa isi divulge propriul salariu, atunci cand o face pentru a sustine aplicarea principiului egalitatii de tratament intre femei si barbati.
Ce prevede proiectul despre divulgarea salariului
La articolul II din proiect, se prevad urmatoarele modificari ale Codului muncii:
- La art. 16 se introduce un nou alineat, cu continutul:
„Prin contractul individual de munca nu se poate interzice sau limita posibilitatea salariatilor de a divulga informatii despre remuneratia lor.” - La art. 163 se introduce un nou alin. (3), cu continutul:
„Prin exceptie de la prevederile alin. (1) lucratorul poate prezenta informatii despre nivelul salariului individual, in scopul aplicarii principiului egalitatii de tratament intre femei si barbati, inteles in sensul dispozitiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 202/2002 (…).”
Rezulta doua lucruri importante:
- Contractul individual de munca nu mai poate contine clauze care interzic sau limiteaza dreptul salariatului de a divulga informatii despre propria remuneratie.
- Chiar daca salariul este, in continuare, considerat confidential in raport cu tertii, salariatul are dreptul sa comunice nivelul salariului sau individual atunci cand urmareste aplicarea principiului egalitatii de tratament intre femei si barbati.
Se pot aplica sanctiuni disciplinare ?
Daca un salariat le spune colegilor ce salariu are, iar scopul pentru care o face este legat de verificarea sau sustinerea egalitatii de remunerare (de exemplu, vrea sa compare daca femeile si barbatii pe posturi similare sunt platiti egal), atunci:
- clauzele din contractul individual de munca prin care i s-ar interzice sa divulge salariul sunt contrare textului introdus de proiect;
- angajatorul nu poate considera aceasta divulgare, in sine, o abatere disciplinara si nu o poate sanctiona legitim pentru simplul fapt ca si-a comunicat propriul salariu in acest context.
Obligatia de confidentialitate a angajatorului (art. 163 alin. (1) Codul muncii) ramane, dar ea se refera la modul in care angajatorul gestioneaza informatiile salariale, nu la dreptul salariatului de a-si dezvalui propriul salariu atunci cand invoca principiul egalitatii de remunerare.
Asadar, daca un salariat discuta cu colegii despre propriul salariu in contextul verificarii respectarii egalitatii de remunerare, proiectul pune o protectie clara in favoarea lui: contractul nu poate interzice acest lucru, iar sanctiunile disciplinare bazate exclusiv pe aceasta divulgare sunt contrare textului nou.




