Prevederile Codului muncii cu privire la Regulamentul intern

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Regulamentul intern este elaborat de angajator, în urma consultării sindicatului sau a reprezentanților salariaților, după caz.

Regulamentul intern cuprinde cel puțin următoarele categorii de dispoziții:

a) reguli privind protecția, igiena și securitatea în muncă în cadrul unității;
b) norme referitoare la respectarea principiului nediscriminării și la prevenirea oricăror forme de încălcare a demnității umane;
c) drepturile și obligațiile angajatorului și ale salariaților;
d) procedura de soluționare amiabilă a conflictelor individuale de muncă, precum și a cererilor sau reclamațiilor formulate de salariați;
e) reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
f) abaterile disciplinare și sancțiunile care pot fi aplicate;
g) reguli privind desfășurarea procedurii disciplinare;
h) modalități de aplicare a altor dispoziții legale sau contractuale specifice;
i) criteriile și procedurile de evaluare profesională a salariaților;
j) reguli referitoare la perioada de preaviz;
k) informații privind politica generală de formare profesională a salariaților, acolo unde aceasta există.

Important!

  • Angajatorul are obligația de a aduce la cunoștința fiecărui salariat prevederile regulamentului intern, în prima zi de lucru, și de a face dovada îndeplinirii acestei obligații.
  • Aducerea la cunoștința salariaților a prevederilor regulamentului intern se poate realiza pe suport hârtie sau în format electronic, cu condiția ca, în acest din urmă caz, documentul să fie accesibil salariatului și să poată fi stocat și printat de către acesta.
  • Regulamentul intern își produce efectele față de salariat de la momentul luării la cunoștință a acestuia.
  • Regulamentul intern se afișează la sediul angajatorului.

Articole similare

Comentariul tau aici