Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
DGRFP Brasov, 6 octombrie 2025
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, vine în întâmpinarea contribuabililor şi îi informează faptul că, a fost emis Ordinul ANAF nr. 2229/2025 care cuprinde procedura de notificare prevăzută de art. 109 din OUG nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România (…) şi măsurile ce urmează a fi luate de organul fiscal în aceste situaţii.
Conform acestui ordin:
Destinatarii facturilor aferente livrările de bunuri/prestări de servicii pentru care plata a fost efectuată la momentul livrării/prestării, care nu au fost transmise de emitenţi prin sistemul național RO e-Factura, pot notifica organele fiscale în acest sens, prin depunerea prin mijloace electronice a formularului 800 – nou introdus, începând cu ziua imediat următoare împlinirii termenului legal pentru transmiterea electronica a facturilor.
Reamintim faptul că termenul-limită pentru transmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura este de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice de la data-limită prevăzută de Codul fiscal pentru emiterea facturii.
Emitenţii facturilor ce fac obiectul notificării:
– primesc un mesaj în Spațiul privat virtual (SPV) şi au obligația de a transmite electronic facturile, cel târziu în ziua următoare zilei în care au primit mesajul.
Indexul de încărcare a facturii trebuie completat cu ajutorul unei funcţionalităţi a sistemului RO e-Factura;
-sunt înscrişi într-un registru electronic special, concomitent cu transmiterea mesajului în SPV, şi fac obiectul unei analize de risc în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun, în raport cu riscul fiscal evaluat.



