Rambursarea TVA- prevederi noi in situatia de urgenta (OUG 48/2020)

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Exista cateva noutati legate de rambursarea TVA in situatia de urgenta, publicate prin OUG 48/2020 care aduce o derogare articolului 169 din Codul de procedura fiscala. Astfel, prin derogare de la prevederile acestui articol, TVA solicitată la rambursare prin D300 cu opțiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, se rambursează de organul fiscal central, cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale.

Aceste prevederi insa NU se aplică:

a) deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare pentru care, până la data intrării în vigoare a acestei OUG (adica 16 aprilie 2020) , a fost începută inspecția fiscală în vederea soluționării acestora;

b) deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, depuse de contribuabilii mari si de contribuabilii mijlocii, care se soluționează după efectuarea inspecției fiscale anticipate, în cazul în care:

  • contribuabilul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancționate ca infracțiuni;
  • organul fiscal central, pe baza informațiilor deținute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite;
  • pentru contribuabilul respectiv a fost declanșată procedura de lichidare voluntară sau a fost deschisă procedura de insolvență, cu excepția celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare, în condițiile legii speciale;

c) deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, depuse de alți contribuabili decât cei prevăzuți la lit. b), care se soluționează după efectuarea inspecției fiscale anticipate, în cazul în care:

  • contribuabilul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancționate ca infracțiuni;
  • organul fiscal central, pe baza informațiilor deținute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite;
  • pentru contribuabilul respectiv a fost declanșată procedura de lichidare voluntară sau a fost deschisă procedura de insolvență, cu excepția celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare, în condițiile legii speciale;
  • contribuabilul depune primul decont cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, după înregistrarea în scopuri de TVA;
  • soldul sumei negative de TVA solicitat la rambursare provine din mai mult de 12 perioade de raportare lunare, respectiv 4 perioade de raportare trimestriale.

Pentru sumele rambursate în conformitate cu prevederile prezentului articol, inspecția fiscală ulterioară se decide în baza unei analize de risc.

Atentie ! Aplicarea acestor prevederi încetează la 30 de zile de la data încetării stării de urgență.

Poti citi mai multe despre noutatile aduse de OUG 48/2020 in articolele:

Amanarea depunerii bilanturilor, prevederi TVA si alte masuri fiscale noi -OUG 48 publicata in 16.04.2020 -ANALIZA

Facilitatile fiscale nu se aplica la indemnizatiile de somaj si zile libere (constructii, IT, impozit venit handicap)

Articole similare

Comentariul tau aici