Raportul Z – informatii complete

Raportul Z este documentul de finalizare a gestiunii pe termen scurt, respectiv zi de lucru, care conţine în mod detaliat date ce se vor înregistra în memoria fiscală ca date de sinteză pe termen lung, o dată cu emiterea acestui raport, date cu privire la cuantumul vanzarilor efectuate in  acea zi, numarul de client , etc.  Comanda de închidere zilnică este unică şi obligatorie.

În raportul Z, cu excepţia celui emis cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de schimb valutar şi de taximetrie, se înscriu următoarele date:

a) antetul bonului fiscal;

b) numărul de ordine al raportului Z, care va fi numai crescător şi care se înregistrează în contorul Z;

c) data emiterii raportului Z, respectiv ora, ziua, luna şi anul;

d)numărul avariilor care determină ştergerea memoriei RAM şi ora producerii acestora. În cazul ştergerii memoriei RAM, utilizatorul are obligaţia de a reintroduce datele înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei RAM. La aparatele de marcat electronice fiscale echipate cu dispozitiv simplu de imprimare, unde nu este posibilă reintroducerea datelor conţinute în rola-jurnal, datele de sinteză la nivel de zi trebuie recalculate automat din conţinutul jurnalului electronic;

e) numărul bonurilor fiscale emise în ziua raportată;

f) logotipul şi seria fiscală ale aparatului;

g) valoarea totală zilnică a operaţiunilor şi totalul taxei pe valoarea adăugată;

h) valoarea totală zilnică a operaţiunilor şi taxa pe valoarea adăugată defalcată pe cote ale acesteia, cu indicarea nivelului de cotă;

i) valoarea totală zilnică a operaţiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată;

j) valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.

În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de taximetrie, în raportul Z se înscriu datele prevăzute la alin. (2) lit. a) – f), precum şi următoarele date:

a) pentru fiecare set de tarif, totalurile pe fiecare tarif, distanţa şi totalul sumei plătite de client;

b) numărul fiecărei curse efectuate;

c) parcursul total zilnic, în km;

d) parcursul total zilnic cu călători, în km;

e) valoarea totală zilnică încasată;

f) valoarea totală zilnică a taxei pe valoarea adăugată.

Dacă pe parcursul unei zile au activat pe autovehiculul-taxi în schimburi mai mulţi taximetrişti, elementele prevăzute la lit. b) – e) se înscriu în raportul Z şi pentru fiecare taximetrist.

În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de schimb valutar, în raportul Z se înscriu datele prevăzute la alin. (2) lit. a) – f), precum şi următoarele date:

a) numărul bonurilor fiscale emise pentru operaţiunile de cumpărare, vânzare, anulare;

b) totalul zilnic al sumelor încasate din cumpărare de valută cu comision inclus;

c) totalul zilnic al sumelor încasate din vânzare de valută cu comision inclus;

d) totalul comisionului încasat din cumpărare şi vânzare de valută, precum şi cota de taxă pe valoarea adăugată;

e) totalul taxei pe valoarea adăugată;

f) totalul zilnic al sumelor încasate din cumpărare de valută fără comision inclus;

g) totalul zilnic al sumelor încasate din vânzare de valută fără comision inclus.

Utilizatorii sunt obligaţi să asigure arhivarea şi păstrarea raportului Z pe o perioadă de 5 ani.

Articole similare

Comentariul tau aici