Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Declarația unica se depune până la data de 25 mai 2026 inclusiv, în vederea declarării venitului realizat și stabilirii/definitivării impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale.
De asemenea, declarația se poate depune oricând în cursul anului curent, în vederea declarării contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției.
Cum se poate depune declaratia unica pe 2025?
Declarația se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel:
a) în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire.
Data depunerii declarației în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz.
b) prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:
– prin intermediul serviciului „Spațiul Privat Virtual” (SPV);
– pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
Citeste si : Cum depui declaratia unica daca ai acces in SPV cu certificat digital?



