Schimbari in Planul de conturi in 2018

  • Inscrie-te ACUM la newsletterul GRATUIT Contzilla.ro
  • All Inclusive - toate lucrarile de specialitate - Click AICI!
  • Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

    Iata mai jos o lista cu schimbarile survenite in planul de conturi in 2018:

    ·         denumirea contului 8038 se modifică astfel: “Bunuri primite în administrare, concesiune, cu chirie și alte bunuri similare”. Se elimină vechea funcțiune a contului 8038 “Bunuri primite în administrare, concesiune și cu chirie” și se introduce noua funcțiune a contului 8038 “Bunuri primite în administrare, concesiune, cu chirie și alte bunuri similare”, cu următorul cuprins:

    Contul 8038 «Bunuri primite în administrare, concesiune, cu chirie și alte bunuri similare»”

    Cu ajutorul acestui cont se ține evidența bunurilor proprietate publică primite în administrare, concesiune și cu chirie de către regii autonome, societăți/companii naționale, societăți, precum și a bunurilor din domeniul privat al statului, care nu îndeplinesc condițiile de recunoaștere ca active.

    În debitul contului 8038 «Bunuri primite în administrare, concesiune, cu chirie și alte bunuri similare» se înregistrează valoarea bunurilor proprietate publică primite în administrare, concesiune și cu chirie de către regii autonome, societăți/companii naționale, societăți, precum și a bunurilor din domeniul privat al statului, care nu îndeplinesc condițiile de recunoaștere ca active, iar în credit, valoarea celor restituite.

    Soldul contului reprezintă valoarea bunurilor proprietate publică primite în administrare, concesiune și cu chirie de către regii autonome, societăți/companii naționale, societăți, precum și a bunurilor din domeniul privat al statului, care nu îndeplinesc condițiile de recunoaștere ca active, existente în entitate la un moment dat.”

    ·         se introduc conturile 6584 “Cheltuieli cu sumele sau bunurile acordate ca sponsorizări” și 7586 “Venituri reprezentând transferuri cuvenite în baza unor acte normative speciale” – În acest cont se evidențiază veniturile reprezentând transferuri cuvenite în baza unor acte normative speciale, altele decât cele prevăzute de Codul fiscal.

    ·         in funcțiunea contului 666 “Cheltuieli privind dobânzile” din cadrul capitolului 16 “Funcțiunea conturilor” se elimină elementul “valoarea dobânzilor repartizate pe cheltuieli pentru operațiunile de cumpărare cu plata în rate (471)”.

    ·         in funcțiunea contului 766 “Venituri din dobânzi” din cadrul capitolului 16 “Funcțiunea conturilor” se elimină elementul “valoarea dobânzilor înregistrate pe venituri, pentru operațiunile de vânzare cu plata în rate (472)”.

    ·         se introduc conturile:

    4315 „Contribuția de asigurări sociale (P)“, 4316 „Contribuția de asigurări sociale de sănătate (P)“,

    436 „Contribuția asiguratorie pentru muncă (P)“ și

    646 „Cheltuieli privind contribuția asiguratorie pentru muncă“.

    Conturile mentionate se utilizează pentru înregistrarea contribuțiilor datorate, potrivit titlului V „Contribuții sociale obligatorii“ al Codului fiscal, pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2018.

    ·         În Planul de conturi general și în tot cuprinsul reglementărilor, denumirea contului 441 „Impozitul pe profit/venit“ se modifică și avea următorul cuprins: „Impozitul pe profit și alte impozite“.

    ·         se introduc conturile :

    ·         4415 „Impozitul specific unor activități“ (P),

    ·         6231 „Cheltuieli de protocol“,

    ·         6232 „Cheltuieli de reclamă și publicitate“ și

    ·         695 „Cheltuieli cu impozitul specific unor activități“

    ·         se introduce contul 463 „Creanțe reprezentând dividende repartizate în cursul exercițiului financiar“ (A) si se introduce funcțiunea contului 463 „Creanțe reprezentând dividende repartizate în cursul exercițiului financiar“, cu următorul cuprins:

    Contul 463 «Creanțe reprezentând dividende repartizate în cursul exercițiului financiar»

    Cu ajutorul acestui cont se ține evidența dividendelor repartizate, conform legii, în cursul exercițiului financiar și care urmează să se regularizeze după aprobarea situațiilor financiare anuale.

    Contul 463 «Creanțe reprezentând dividende repartizate în cursul exercițiului financiar» este un cont de activ.

    În debitul contului 463 «Creanțe reprezentând dividende repartizate în cursul exercițiului financiar» se înregistrează:

    – suma dividendelor repartizate în cursul exercițiului financiar (456).

    În creditul contului 463 «Creanțe reprezentând dividende repartizate în cursul exercițiului financiar» se înregistrează:

    – suma dividendelor repartizate în cursul exercițiului financiar și regularizate pe seama dividendelor anuale (457);

    – sumele încasate reprezentând restituiri de dividende datorate, conform legii (512, 531).

    Soldul contului reprezintă sumele repartizate ca dividende, conform legii, în cursul exercițiului financiar.

    Articole similare

  • Autor: Delia Mircea
  • Profil Google Plus Delia Mircea

  • Articole similare

    Comments are closed.

    Distribuie acest articol: