Baza legala: Legea 571/2003 cu completari si modificari ulterioare
In conformitate cu prevederile punctului 26 de la art. 1251 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, se considera servicii furnizate pe cale electronica urmatoarele:
• furnizarea si conceperea de site-uri informatice;
• mentenanta la distanta a programelor – software – si actualizarea acestora;
• furnizarea de imagini, de texte si de informatii si punerea la dispozitie de baze de date;
• furnizarea de muzica, de filme si de jocuri, inclusiv jocuri de noroc;
• transmiterea si difuzarea de emisiuni si evenimente politice, culturale, artistice, stiintifice, de divertisment;
• furnizarea de servicii de invatamant la distanta.
In vederea stabilirii locului prestarii de servicii trebuie urmarit si identificat:
- locul unde respectiva persoana care primeste serviciile isi are stabilit sediul activitatii sale economice si anume:
– daca serviciile sunt furnizate catre un sediu fix al persoanei impozabile, aflat in alt loc decit cel in care persoana isi are sediul activitatii sale economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se afla respectivul sediu fix al persoanei care primeste serviciile;
– in lipsa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabila care primeste aceste servicii isi are domiciliul stabil sau resedinta obisnuita .
- locul unde prestatorul isi are stabilit sediul activitatii sale economice daca serviciile sunt prestate catre o persoana neimpozabila;
- locul in care evenimentele se desfasoara efectiv, in cazul :
– serviciile legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, stiintifice, educationale, de divertisment similar, cum ar fi targurile si expozitiile;
– servicii auxiliare legate de acordarea accesului mentionat la punctul anterior si care sunt prestate unei persoane impozabile.
In cazul prestatorilor de servicii stabiliti in afara Comunitatii, ai caror beneficiari persoane impozabile sunt stabiliti pe teritoriul Romaniei, pentru serviciile prevazute la art. 133 ali. (2) din Codul fiscal, si in conformitate cu prevederile pct. 13 alin. (8) din Normele de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificarile și completarile ulterioare, Titlul VI – TVA in privinta regulilor de urmat, sunt de precizat urmatoarele:
- urmeaza aceleasi reguli ca si serviciile intracomunitare in ceea ce priveste determinarea locului prestarii;
- aceste reguli nu implica in acest caz obilgatii referitoare la declararea in declaratia recapitulativa (declaratia 390), indiferent daca sunt taxabile sau daca beneficiaza de scutire de taxa.
Autorul articolului : Sergiu Cobirzan, expert contabil si auditor financiar.