Structurile teritoriale ale ANAF primesc competențe de verificare a 80 mari contribuabili

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

Potrivit principalelor direcţii de acţiune ale Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală în anul 2017, destinate creşterii nivelului colectării veniturilor bugetare, la punctul 11, s-a stabilit “selectarea şi programarea în inspecţie fiscală începând cu perioada imediat următoare a unui număr mai mare de mari contribuabili cu un accent deosebit a societăţilor din domeniul financiar bancar şi contribuabili mijlocii, inclusiv prin acordarea de delegări de competenţă altor structuri ”.

Din analiza efectuată de către Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală din cadrul ANAF asupra marilor contribuabili administraţi incepând cu 01.01.2017 de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, s-a constatat ca aproape jumătate dintre marii contribuabili nu au fost verificaţi în perioadele de prescripție din lipsa capacității de inspecție fiscală din anii precedenți.

Astfel, acești contribuabili au făcut obiectul unei analize de risc, pe baza mai multor criterii, printre care:

  • risc fiscal asociat preţurilor de transfer;
  • marja de profit;
  • neconcordanţe D394 si D390;
  • tranzacţii cu contribuabili declaraţi inactivi;
  • tranzacţii cu contribuabili cu CUI radiat;

În urma acestei analize de risc, structurile de inspecţie fiscală din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice vor primi competențe pentru efectuarea de controale fiscale la un număr de aproximativ 80 contribuabili mari cu risc fiscal ridicat.

Totodată, la nivelul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au fost incluși în programul de activitate al structurilor de inspecție fiscală un număr de 28 de contribuabili pe baza acestor criterii.

Această măsură face parte din planul asumat de ANAF și prezentat Guvernului României în vederea creșterii încasărilor și a conformării voluntare.

Sursa: ANAF

Articole similare