Succesiunile finalizate până la 30 septembrie 2026 beneficiază de o derogare privind impozitul de 1%

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT! 

Legea nr. 170 publicata in MOF 648 din 5 august 2026 introduce o derogare temporară de la prevederile art. 111 alin. (3) din Codul fiscal referitoare la impozitul datorat pentru succesiunile finalizate după expirarea termenului de doi ani de la decesul autorului succesiunii.

Scopul măsurii a fost blocajul produs de atacul cibernetic asupra sistemelor ANCPI (Cadastru și Publicitate Imobiliară). Începând cu 14 iulie 2026, sistemele informatice ale ANCPI au fost indisponibile, ceea ce a împiedicat notarii să finalizeze numeroase proceduri succesorale.

Din cauza acestui blocaj, exista riscul ca persoane care s-au prezentat la notar în termenul legal de doi ani să nu poată finaliza succesiunea din motive independente de voința lor și, astfel, să ajungă să datoreze impozitul de 1% prevăzut de Codul fiscal.

Ce este nou

Potrivit regulii generale din Codul fiscal, moștenitorii nu datorează impozit dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de doi ani de la data decesului. Dacă acest termen este depășit, se datorează un impozit de 1% aplicat asupra valorii masei succesorale.

Prin derogarea introdusă de Legea nr. 170/2026, acest impozit nu se datorează pentru succesiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • termenul de doi ani de la data decesului autorului succesiunii se împlinește în perioada 14 iulie – 30 septembrie 2026;
  • procedura succesorală este dezbătută și finalizată cel târziu la 30 septembrie 2026, inclusiv.

Măsura oferă un răgaz moștenitorilor aflați în această situație, permițându-le să finalizeze procedura succesorală până la 30 septembrie 2026 fără a pierde scutirea de impozit, chiar dacă termenul de doi ani expiră în intervalul 14 iulie – 30 septembrie 2026.

Derogarea are caracter temporar și se aplică exclusiv succesiunilor care se încadrează în această perioadă. Pentru celelalte cazuri rămân aplicabile regulile generale prevăzute la art. 111 alin. (3) din Codul fiscal.

Articole similare

Comentariul tau aici