Tratamentul contabil al fondurilor din cadrul Programelor de finantare externa

Entităţile care derulează fonduri nerambursabile în cadrul unor Programe de finanţare externă vor utiliza tratamentul contabil aplicabil pentru subvenţii, în vederea contabilizării operaţiunilor generate de primirea şi utilizarea acestor fonduri.

Raţionamentele contabile utilizate la reflectarea în contabilitate a fondurilor astfel primite vor avea în vedere atât prevederile din contractele de finanţare, cât şi reglementările contabile şi politicile contabile aplicabile beneficiarilor de fonduri.

În funcţie de informaţiile asociate acestor surse de finanţare, cât şi de prevederile legale specifice activităţii finanţate prin subvenţii, entităţile care utilizează astfel de surse vor stabili seturi de proceduri şi politici contabile prin care să se respecte atât principiile contabile, cât şi prevederile contractuale stabilite între părţi.

Procedurile contabile pentru derularea fondurilor nerambursabile sunt stabilite în conformitate cu tratamentul contabil aplicabil atât subvenţiilor aferente activelor, cât şi subvenţiilor aferente veniturilor. Regula de bază utilizată la elaborarea procedurilor contabile presupune corelarea corespunzătoare a veniturilor din subvenţii cu cheltuielile prevăzute a se efectua din aceste surse.

În situaţia în care, potrivit unor acte normative specifice, se constituie fonduri speciale cu scopul de a finanţa anumite obiective de investiţii, acestea pot fi asimilate subvenţiilor.

Aceste fonduri sunt utilizate conform destinaţiilor prevăzute în acele acte normative în baza cărora s-au constituit, cum ar fi: achitarea ratelor scadente aferente creditelor externe contractate pentru plata furnizorilor de imobilizări, achitarea costurilor îndatorării, cât şi pentru alte destinaţii.

In cazul derulării de asemenea programe, în contabilitatea financiară operaţiunile economice se înregistrează potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a patra a CEE, parte componentă a reglementărilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009. Totodată, entităţile trebuie să organizeze evidenţa internă pentru a răspunde cerinţelor specifice de informaţii aferente proiectului solicitate de finanţator, conform contractelor încheiate.

În toate cazurile se va urmări ca modul de contabilizare a operaţiunilor să respecte clauzele cuprinse în contractele încheiate şi legislaţia în vigoare.

În continuare se prezintă, exemplificat, pe cele două activităţi specifice finanţării din subvenţii (activitatea de investiţii şi activitatea curentă), principalele înregistrări contabile efectuate, legate de subvenţii. Operaţiunile contabile efectuate au la bază documentele justificative întocmite şi clauzele contractuale stabilite între părţi.

Exemple

 a) Subvenţii aferente activelor

O entitate primeşte o sumă nerambursabilă de 100.000 lei pentru achiziţionarea unui echipament tehnologic. Entitatea achiziţionează echipamentul la cost de achiziţie de 100.000 lei.

Durata de viaţă estimată a respectivului echipament este de 10 ani, iar amortizarea se calculează prin metoda liniară.

În contabilitate se efectuează următoarele înregistrări:

• recunoaşterea dreptului de a încasa subvenţia de 100.000 lei:

445 Subvenţii = 475 Subvenţii pentru investiţii 100.000 lei

• încasarea subvenţiei:

5121 Conturi la bănci în lei = 445 Subvenţii 100.000 lei

• achiziţionarea echipamentului tehnologic:

2131 Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru) = 404 Furnizori de imobilizări 100.000 lei

• achitarea furnizorului de imobilizări:

404 Furnizori de imobilizări = 5121 Conturi la bănci în lei 100.000 lei

• înregistrarea amortizării lunare de 833,33 lei (100.000 lei/10 ani/12 luni = 833,33 lei/lună):

6811 Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor = 2813 Amortizarea instalaţiilor, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor 833,33 lei

şi, concomitent,

• recunoaşterea venitului aferent subvenţiei (venitul din subvenţie este la nivelul cheltuielii cu amortizarea deoarece investiţia a fost subvenţionată integral):

475 Subvenţii pentru investiţii = 7584 Venituri din subvenţii pentru investiţii 833,33 lei

Notă:

Atunci când datoriile în valută aferente anumitor obiective sau lucrări finanţate din subvenţii sunt achitate direct de către autorităţile care gestionează fondurile, din sumele reprezentând acele subvenţii, fără ca aceste sume să tranziteze conturile entităţii, în contabilitate se reflectă atât datoria în valută, cât şi creanţa din subvenţii corespunzătoare.

Dacă la sfârşitul lunii sau perioadei de raportare, conturile de datorii faţă de furnizori şi creanţe din subvenţii în valută prezintă sold, acestea se evaluează, astfel încât veniturile şi cheltuielile financiare aferente să nu influenţeze rezultatul acelei luni, respectiv perioade.

În cazul achiziţiilor în valută, finanţate din sume nerambursabile, decontate de operatorii economici, în calitate de beneficiari ai acestor fonduri, diferenţele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, se decontează cu instituţia finanţatoare dacă există clauze în acest sens, cuprinse în contractele încheiate, sau prevederi în actele normative aplicabile. Diferenţele respective se înregistrează în conturi de debitori diverşi sau creditori diverşi, în relaţie cu alte venituri financiare, respectiv alte cheltuieli financiare, după caz.

 b) Subvenţii aferente veniturilor (pentru finanţarea de cheltuieli)

Exemple de reguli ce trebuie respectate la înregistrarea sumelor care au rolul de a acoperi cheltuieli curente:

• subvenţie guvernamentală (sumă nerambursabilă) care urmează a fi primită drept compensaţie pentru cheltuieli sau pierderi deja suportate în cursul exerciţiului financiar, fără a exista costuri viitoare aferente, se recunoaşte ca venit în perioada în care devine creanţă, astfel:

445 Subvenţii = 741 Venituri din subvenţii de exploatare sau

• în cazul în care se primesc fondurile şi nu s-au efectuat cheltuielile care se finanţează din această sursă, se efectuează înregistrarea:

445 Subvenţii = 472 Venituri înregistrate în avans

şi

• pe măsura înregistrării cheltuielilor în conturile din clasa 6, are loc reluarea la venituri a sumelor din contul 472:

472 Venituri înregistrate în avans = 741 Venituri din subvenţii de exploatare

• încasarea subvenţiei în contul de disponibil:

5121 Conturi la bănci în lei = 445 Subvenţii

Articole similare

One Thought to “Tratamentul contabil al fondurilor din cadrul Programelor de finantare externa”

  1. ana

    in cazul in care nu se incaseaza toata subventia ce facem?

Comentariul tau aici