Pe pagina de facebook a ANF a fost publicat raspunsul la o intrebare a unui contribuabil cu privire la arenda, astfel :
Intrebare : Ce impozite si contributii sociale trebuie sa retina si sa plateasca o persoana juridica romana in relatia cu o persoana fizica romana in situatia in care arendatorul este persoana fizica ?
Raspuns ANAF:
” În situația în care ARENDATORUL este persoană fizică, obligația de calcul, reținere și virare a impozitului precum și a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate lunare, datorate de acesta, revin ARENDAȘULUI :
1.- impozitul pe veniturile din arendă se calculează, la fiecare plată a arendei, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net și se reține şi se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.Venitul net din arendă se stabilește la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut,
2.- contribuţia de asigurări sociale de sănătate are ca baza lunară de calcul diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă determinată prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut şi nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut.. Încadrarea în plafonul maxim menţionat anterior se face de către arendas la momentul plăţii venitului.
Contribuţia individuala de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei de 5,5% asupra bazei de calcul, se reţine şi se virează de către arendas până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite veniturile.
Arendaşii au obligatia sa completeze şi să depună lunar formularul 112 – “Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” în care declară impozitul pe veniturile din arendă si contribuţiile individuale de asigurari sociale de sănătate calculate şi reţinute, precum şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.
Anual, până la 28 februarie a anului următor, arendaşii au obligaţia să depună la organul fiscal competent formularul 205 “Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit”.
În cazul în care arenda se plăteşte în natură, pentru determinarea bazei impozabile se vor avea în vedere preţurile medii ale produselor agricole, ultimele care au fost comunicate de către consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în raza teritorială a căruia se află terenul arendat. Modalitatea concretă de reţinere la sursă a impozitului se stabileşte prin acordul părţilor.”