Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
In MOF 168 din 18.02.2021 s-a publicat OUG 8/2021 privind unele masuri fiscal bugetare si pentru completarea unor acte normative.
Modificarile aduse se acest act normativ sunt:
Principalele modificari vizeaza:
- în anul 2021, autoritățile și instituțiile publice nu vor acorda vouchere de vacanță.
- modificarea Legii nr. 127/2019 în sensul prorogării datei de intrare în vigoare a aceste legi la 1 septembrie 2023. Astfel, în anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menține la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, iar începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, cuantumul efectiv al majorării și data de acordare urmând a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
- abrogarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, prin care s-a instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului. Această măsură a creat o situație discriminatorie comparativ cu celelalte categorii de personal din instituții publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și a generat nemulțumiri în rândul acestora.
- modificarea art. 205 alin. (2) din 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii dreptului studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, să beneficieze, pe parcursul anului canedaristic, de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum și pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval, și abrogarea prevederilor art. 205 alin. (2^1) prin care se reglementa ca studenții să beneficieze, în tot cursul anului calendaristic, de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.
- in contextul evoluției pandemiei de SARS-CoV-2, ținând cont de condițiile deosebite în care trebuie să se deruleze activitatea didactică pentru studenți – faptul că mulți studenti sunt afectați de fluctuația semnalului 4G care permite derularea cursurilor online, – faptul că accesul la bibliotecile virtuale necesită o serie de costuri, – faptul că există studenți care au rezidența în orașele în care se află universitățile a căror programe de licență/master le urmează, – faptul că există o serie de efecte psihologice negative în situația de pandemie, – faptul că trebuie să fie prevenit fenomenul abandonului de studii chiar și la nivelul învățământului superior, – faptul că a crescut indicele general al prețurilor bunurilor de consum (inclusiv bunurile de subzistență pentru studenți – masă, întreținere, cărți, abonamente la internet, device-uri care permit comunicarea în condiții de distanțare socială) sunt necesare măsuri suplimentare de protecție pentru studenți. Se creează posibilitatea ca sumele rămase în sold pentru facilitățile de transport destinate utilizării pentru studenți, să poată fi alocate în anii următori pentru acordarea de burse tot pentru studenți, ca măsuri de protecție socială și în sprijinul acestora, avându-se astfel în vedere necesitatea utilizării acestor sume în mod judicios și ținând cont de principiul autonomiei universitare. Utilizarea acestor sume se va adopta de fiecare universitate în parte, cu aprobarea senatelor universităților din care fac parte și studenții. Adoptarea acestor măsuri creează o mai mare flexibilitate pentru utilizarea facilităților acordate studenților, doar pentru sumele rămase în sold din anii precedenți, fără a crea un impact bugetar suplimentar.
- prorogarea până la 1 aprilie 2022 a datei de intrare în vigoare a Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar. Această lege aprobă pentru personalul feroviar, atât din cadrul instituțiilor publice cât și din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială și de asistență socială cu impact asupra bugetului de stat generat, în principal, de creșterea compensației serviciului public de transport feroviar de călători și a cheltuielilor cu administrarea infrastructurii feroviare de circa 978 milioane lei.