Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
ANAF a publicat in 29 octombrie 2021 formularul 173 – Cerere privind grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit.
Formularul se poate descarca aici.
Firmele care doresc sa se constituie intr-un grup fiscal unic dpdv al impozitului pe profit incepand cu anul 2022, vor trebui sa depuna acest formular cu cel puţin 60 de zile înainte de începerea perioadei pentru care se solicită aplicarea consolidării
fiscale.
Aceasta inseamna ca trebuie depus pana la data de 1 noiembrie inclusiv.

Grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit se constituie din cel puţin două dintre următoarele entităţi, denumite în continuare membri:
i) o persoană juridică română/persoană juridică cu sediul social în România înfiinţată potrivit legislaţiei europene şi una sau mai multe persoane juridice române/persoane juridice cu sediul social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene la care
aceasta deţine, în mod direct sau indirect, cel puţin 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot al acestora;
ii) cel puţin două persoane juridice române la care o persoană fizică română deţine, în mod direct sau indirect, cel puţin 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot;
iii) cel puţin două persoane juridice române deţinute, în mod direct sau indirect, în proporţie de cel puţin 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, de o persoană juridică/fizică, rezidentă într-un stat cu care
România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri sau într-un stat cu care s-a încheiat un acord privind schimbul de informaţii;
iv) cel puţin o persoană juridică română deţinută, în mod direct sau indirect, în proporţie de cel puţin 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, de o persoană juridică rezidentă într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri sau într-un stat cu care s-a încheiat un acord privind schimbul de informaţii şi sediul permanent/sediul permanent desemnat din România al acestei persoane juridice străine.