Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
ANAF a prezentat intr-un comunicat publicat pe data de 6 august 2025 ca prin analizarea și prelucrarea informațiilor deținute ca urmare a implementării proiectelor de digitalizare au fost constatate discrepanțe între natura achizițiilor realizate de către contribuabili comparativ cu activitatea economică desfășurată.
Analizele recente au reliefat faptul că un număr semnificativ de contribuabili înregistrează în conturile de cheltuieli și deduc taxa pe valoarea adăugată aferentă, achiziții care, în fapt, sunt destinate uzului personal al acționarilor sau asociaților. Această practică generează erori în contabilitate, distorsionează baza de impozitare și pe cale de consecință conduce la diminuarea impozitelor/taxelor declarate și achitate.
Spre exemplu, au fost identificați contribuabili care desfășoară activitate de consultanță ori de închiriere de bunuri imobile, care au înregistrat, cu caracter de continuitate, achiziții de bunuri destinate uzului personal, cum ar fi: produse alimentare, produse cosmetice, îmbrăcăminte, produse electrocasnice etc..
În sensul celor menționate anterior, ANAF recomandă contribuabililor să revizuiască cu atenție modul în care clasifică/reclasifică cheltuielile și să se asigure că declară corect toate impozitele și taxele datorate, inclusiv prin rectificarea declarațiilor fiscale inițiale.
Pentru contribuabilii care nu se conformează, Agenția Națională de Administrare Fiscală va iniția măsuri graduale constând, într-o primă etapă, într-o campanie de notificare și verificări documentare, după caz, urmând ca, pentru contribuabilii cu risc fiscal ridicat, să fie inițiate acțiuni ample de inspecție fiscală.
Comunicatul integral este aici : https://static.anaf.ro/static/3/Anaf/20250806154034_com%20801%20apel%20contribuabili.pdf

Citeste si: Ce este vectorul fiscal si cum se interpreteaza?