Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
In ultimul an, autoritatile fiscale din cadrul ANAF au identificat cazuri in care anumiti contribuabili au solicitat rambursari de TVA de la bugetul de stat cu rea-credinta. Au fost investigate 29 de astfel de situatii, fiind stabilit un prejudiciu total de 225 milioane lei, reprezentand TVA. Aceste cazuri au fost transmise organelor de urmarire penala competente.
Intr-unul dintre dosarele analizate a fost descoperit un circuit tranzactional fictiv, prin care patru societati, coordonate de aceeasi grupare, au solicitat si obtinut ilegal TVA in valoare totala de 44,54 milioane lei. Aceste societati au inregistrat achizitii false de utilaje frigorifice de la firme interpuse, create si controlate de beneficiarul real al rambursarilor frauduloase, pentru a crea aparentele unor operatiuni inexistente.
Investigatiile au scos la iveala faptul ca principala metoda de frauda era generarea de TVA deductibila pe baza unor tranzactii fictive, fara scop economic real, realizate prin intermediul unor lanturi tranzactionale. Acestea implicau contribuabili care aparent respectau regulile fiscale, dar in realitate actionau organizat, fiecare cu un rol bine stabilit in cadrul schemei infractionale.
Procesul de digitalizare al ANAF permite o evaluare mai eficienta a comportamentului fiscal al contribuabililor si sprijina identificarea si gestionarea cazurilor de evaziune fiscala ce vizeaza obtinerea ilegala de rambursari de TVA.
Imbunatatirea continua a capacitatii de analiza a datelor fiscale disponibile la nivelul ANAF contribuie la detectarea timpurie a contribuabililor cu risc fiscal ridicat si permite interventia rapida a autoritatilor pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, ca masura pentru reducerea deficitului fiscal.
Reamintim ca relatia dintre contribuabil si autoritatea fiscala trebuie sa se bazeze pe buna-credinta. Contribuabilul are obligatia de a-si indeplini corect si complet indatoririle fiscale si de a declara cu exactitate informatiile relevante.
In situatiile in care contribuabilii actioneaza cu intentie pentru a obtine pe nedrept rambursari de TVA, ANAF sesizeaza organele de urmarire penala, inclusiv in cazurile de tentativa.