Rambursarea de TVA: plafoane, prescriere drept de a solicita rambursarea, procedura

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Rambursarea de TVA intervine atunci cand suma TVA deductibila din cadrul unei perioade fiscale depaseste suma TVA colectata. Diferenta mai poarta denumirea de suma negativa a taxei.

Suma negativa a taxei se poate cumula de la o perioada la alta, daca nu s-a solicitat rambursarea acesteia prin decontul de taxa (D300).

Plafoane pentru a solicita rambursarea

Asadar, platitorii de TVA, in situatia in care au suma negativa a taxei pot solicita rambursarea acesteia prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă din perioada fiscală de raportare, decontul fiind și cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare.

Trebuie tinut cont de faptul ca daca persoana opteaza pentru rambursarea sumei negative, atunci nu va mai raporta soldul in perioada urmatoare.

Toate acestea sunt posibile daca suma negativa cumulata solicitata la rambursare depaseste 5.000 lei.

Regula : Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, mai mic de 5.000 lei inclusiv, acesta fiind reportat obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.

Excepție: soldul sumei negative de TVA mentionat in decontul aferent perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenței nu se preia în decontul de TVA aferent perioadei fiscale în care s-a deschis procedura, caz în care debitorul este obligat să solicite rambursarea taxei prin corectarea decontului perioadei fiscale anterioare.

Ce faci daca ai solicitat rambursare si apoi te-ai razgandit?

In acest caz, poti renunța la cererea de rambursare pe baza unei notificări depuse la autoritățile fiscale, urmând ca soldul sumei negative solicitat la rambursare sa fie preluat în decontul aferent perioadei fiscale următoare depunerii notificării. Notificarea organul fiscal în vederea renunțării la cererea de rambursare poate fi depusa pana la data comunicării deciziei de rambursare sau a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală, după caz.

Prescrierea dreptului de a solicita rambursarea

In Codul fiscal nu este mentionat un termen maxim pentru a solicita rambursarea, asa cum se intampla in cazul exercitarii dreptului de deducere – despre care am mai scris in articolul : Deducerea TVA prin decontul de TVA -termenul maxim.

De asemenea, art.110 din Codul de procedura fiscala prevede ca dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Insa in cazul rambursarii de TVA nu vorbim de o creanta fiscala.

Asadar, nu consideram ca exista o limita de timp aplicabila in acest caz.

Procedura de rambursare

Actul legislativ care reglementeaza procedura rambursarii de TVA este Ordinul președintelui ANAF nr. 3699/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, actualizat.

Deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare sunt în curs de soluţionare în perioada cuprinsă între data depunerii decontului şi data compensării/restituirii efective a sumelor aprobate la rambursare.

Procedura are ca scop final încadrarea fiecărei persoane impozabile într-o categorie de risc fiscal, în funcţie de comportamentul său fiscal, precum şi în funcţie de riscul pe care aceasta îl prezintă pentru administraţia fiscală.

Deconturile cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare se soluţionează în funcţie de gradul de risc fiscal pe care îl prezintă fiecare persoană impozabilă, astfel:

a) în cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mic – prin emiterea Deciziei de rambursare a TVA;

b) în cazul deconturilor de TVA depuse de alţi contribuabili decât marii contribuabili, contribuabilii mijlocii sau exportatorii, încadrate la risc fiscal mediu – cu analiză documentară;

c) în cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal marecu inspecţie fiscală anticipată.

Compartimentul de specialitate verifică, cu ajutorul aplicaţiei informatice, pentru fiecare decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare supus procedurii, dacă persoana impozabilă solicitantă figurează cu fapte de natura infracţiunilor înscrise în cazierul fiscal.

Risc fiscal mic

Deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare depuse de persoanele impozabile care nu au fapte de natura infracţiunilor înscrise în cazierul fiscal şi nici nu au risc fiscal mare stabilit de organele fiscale, prin care se solicită sume de până la 45.000 lei, se încadrează la risc fiscal mic . Pentru acestea compartimentul de specialitate emite, în termen de maximum 5 zile de la data depunerii decontului, decizia de rambursare.

Risc fiscal mare

Deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare depuse de persoanele impozabile care au fapte de natura infracţiunilor înscrise în cazierul fiscal se încadrează la risc fiscal mare şi se soluţionează astfel:

  • Deconturile se transmit la compartimentul cu atribuţii de inspecţie fiscală.
  • La data transmiterii către compartimentul respectiv, dar nu mai târziu de 5 zile de la încadrarea la risc fiscal mare, compartimentul de specialitate notifică persoana impozabilă cu privire la prelungirea termenului de soluţionare a decontului.
  • după efectuarea inspecţiei fiscale, compartimentul cu atribuţii în acest domeniu întocmeşte raportul de inspecţie fiscală.
  • in cazul în care TVA deductibilă sau colectată se modifică faţă de sumele înscrise în decontul de TVA, se întocmeşte Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiilor fiscale la persoane juridice sau fizice, după caz, care are şi rol de Decizie de rambursare a TVA.
  • in cazul în care cu ocazia inspecţiei fiscale nu sunt stabilite diferenţe faţă de suma solicitată la rambursare, se întocmeşte Decizia privind nemodificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale, iar Decizia de rambursare a TVA se emite de către compartimentul de specialitate.

Procedura completa de solutionare poate fi gasita aici.

Articole similare

Comentariul tau aici