Contributii sociale in 2013

Ordonanta Guvernului nr. 8/2013 aduce o serie de modificari Codului fiscal, printre care si modificari ale contributiilor sociale.

Astfel, de la 1 februarie 2013:

• se extinde baza de calcul a contributiilor sociale obligatorii cu indemnizatiile de delegare/detasare care depasesc limita de 2,5 ori nivelul stabilit pentru institutii publice.

Pana la aceasta data, acest excedent de diurna era considerat cheltuiala nedeductibila la contribuabilii platitori de impozit pe profit.

• nu se cuprind în baza lunară a contribuţiilor sociale obligatorii sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare pe parcursul detasarii/delegarii.

• devin contribuabili la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate contribuabili prevăzuţi la lit. g) şi h) de la art. 296^21 alin. (1), respectiv:

g) persoanele care realizează venituri din activităţi agricole obţinute individual sau într-o formă de asociere din:

• cultivarea produselor agricole vegetale;

• exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea;

• creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală;

h) persoanele care realizează venituri din silvicultură şi piscicultură şi venituri de natura celor prevăzute la lit. g) pentru care nu s-au stabilit norme de venit.

 

Articole similare

Comentariul tau aici