Ordinul nr. 3846/2015 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 92 din Codul de procedură fiscală, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare a fost publicat in MOF nr. 14/08.01.2016.
Prevederi :
· Se aprobă Procedura privind declararea ca inactivi a contribuabililor/plătitorilor, potrivit art. 92 alin. (1) din Codul de procedură fiscal;
· Se aprobă Procedura de reactivare a contribuabililor/plătitorilor declaraţi inactivi;
· Se aprobă Procedura de îndreptare a erorilor material;
· Se aprobă Procedura de scoatere din evidenţa contribuabililor/plătitorilor declaraţi inactivi a contribuabililor/plătitorilor radiaţi;
Contribuabililor/plătitorilor declaraţi inactivi li se anulează, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA, începând cu data comunicării deciziei de declarare în inactivitate.
Persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA datorită declarării inactivităţii fiscale, la reactivare vor solicita înregistrarea în scopuri de TVA, la organul fiscal competent. Înregistrarea în scopuri de TVA se consideră valabilă începând cu data comunicării Deciziei de înregistrare în scopuri de TVA.
Procedura privind declararea contribuabililor inactivi
Înscrierea şi scoaterea inactivităţii fiscale în/din evidenţa cazierului fiscal al contribuabilului/plătitorului şi al reprezentanţilor legali ai acestuia se fac potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr. 327/2015.
Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivaţi este public şi se afişează pe site-ul ANAF ( www.anaf.ro) la secţiunea “Informaţii publice”.
Prevederi generale
1. În evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi, potrivit prevederilor art. 92 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, sunt înscrişi contribuabilii persoane juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică care nu îşi îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligaţie declarativă prevăzută de lege.
2. În evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi, potrivit prevederilor art. 92 alin. (1) lit. d) -g) din Codul de procedură fiscală, sunt înscrişi contribuabilii persoane juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică care se află în una dintre următoarele situaţii:
– inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerţului;
– durata de funcţionare a societăţii este expirată;
– societatea nu mai are organe statutare;
– durata deţinerii spaţiului cu destinaţia de sediu social este expirată.
3. Competenţa pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la pct. 1 şi 2 revine compartimentelor cu atribuţii în domeniul gestionării registrului contribuabililor din cadrul organelor fiscale centrale în a căror evidenţă fiscală sunt înregistraţi contribuabilii, denumit în continuare compartiment de specialitate.
4. Declararea în inactivitate a contribuabililor prevăzuţi la pct. 1 nu se poate face înainte de împlinirea termenului de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei de impunere, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
5. În sensul prezentei proceduri, prin obligaţie declarativă se înţelege obligaţia de depunere a următoarelor formulare:
– 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”;
– 112 “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”;
– 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit”;
– 300 “Decont de taxă pe valoarea adăugată”;
– 301 “Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;
– 390 VIES “Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare de bunuri”;
– 394 “Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional”.
6. Fluxul privind declararea contribuabililor inactivi, potrivit art. 92 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, se aplică semestrial, astfel:
a) începând cu data de 25 iunie, pentru termenele de declarare 25 ianuarie-25 iunie (declaraţii aferente lunilor decembrie an precedent-mai an curent);
b) începând cu data de 25 decembrie, pentru termenele de declarare 25 iulie-25 decembrie (declaraţii aferente lunilor iunie-noiembrie).
7. Nu se înscriu în evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi acei contribuabili care, ca urmare a notificărilor transmise de organul fiscal central, depun declaraţiile fiscale aferente perioadei de referinţă, până la expirarea termenului de 15 zile prevăzut în conţinutul notificării.
8. Fluxul privind declararea ca inactivi a contribuabililor, potrivit art. 92 alin. (1) lit. d) -g) din Codul de procedură fiscală, se aplică lunar, după primirea informaţiilor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
9. Declararea în inactivitate a contribuabililor prevăzuţi la art. 92 alin. (1) lit. f) şi g) din Codul de procedură fiscală se va face după împlinirea termenului de 30 de zile de la comunicarea către contribuabil a notificării referitoare la situaţiile respective, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
10. Nu se înscriu în evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi acei contribuabili care, ca urmare a notificărilor transmise de organul fiscal central, fac dovada că nu se mai află în situaţia pentru care au fost incluşi în listă, până la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în conţinutul notificării.
11. Prezenta procedură nu se aplică contribuabililor care au fost declaraţi inactivi, potrivit condiţiilor prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul de procedură fiscală.
12. Sediile secundare înregistrate fiscal ale contribuabililor declaraţi inactivi sunt considerate inactive pe perioada în care contribuabilii care le-au înfiinţat rămân inactivi.