Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
Exemple de costuri care se efectueaza in legatura cu constructia unei imobilizari corporale, direct atribuibile acesteia
- costurile reprezentand salariile angajatilor, contributiile legale si alte cheltuieli legate de acestea, care rezulta direct din constructia imobilizarii corporale;
- cheltuieli materiale;
- costurile de amenajare a amplasamentului;
- costurile initiale de livrare si manipulare;
- costurile de instalare si asamblare;
- cheltuieli de proiectare si pentru obtinerea autorizatiilor;
- costurile de testare a functionarii corecte a activului, dupa deducerea incasarilor nete provenite din vanzarea elementelor produse in timpul aducerii activului la amplasamentul si conditia de functionare (cum ar fi esantioanele produse la testarea echipamentului);
- onorariile profesionale platite avocatilor si expertilor, precum si comisioanele achitate in legatura cu activul etc.
- In costul unei imobilizari corporale sunt incluse si costurile estimate initial cu demontarea si mutarea acesteia la scoaterea din functiune, precum si cu restaurarea amplasamentului pe care este pozitionata imobilizarea, atunci cand aceste sume pot fi estimate credibil si entitatea are o obligatie legata de demontare, mutare a imobilizarii corporale si de refacere a amplasamentului.
Exemple de costuri care nu sunt incluse in costul unui element de imobilizari corporale
- costurile de deschidere a unei noi instalatii;
- costurile de introducere a unui nou produs sau serviciu (inclusiv costurile in materie de publicitate si activitati promotionale);
- costurile de desfasurare a unei activitati intr-un loc nou sau cu o noua clasa de clienti (inclusiv costurile de instruire a personalului);
- costurile administrative si alte cheltuieli generale de regie;
- costurile reamplasarii sau reorganizarii partiale sau totale a activitatilor entitatii.
In cazul in care o cladire este demolata pentru a fi construita o alta, cheltuielile cu demolarea sunt recunoscute dupa natura lor, fara a fi considerate costuri de amenajare a amplasamentului. Acelasi tratament contabil se aplica si cheltuielilor reprezentand valoarea neamortizata a cladirii demolate sau costul activului respectiv, atunci cand acesta este evidentiat ca stoc.