Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
Potrivit codului fiscal, venitul brut din cedarea folosintei bunurilor din patrimoniul personal, altele decat veniturile din arendarea bunurilor agricole, reprezinta totalitatea sumelor in bani si/sau echivalentul in lei al veniturilor in natura stabilite potrivit contractului incheiat intre parti, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul incasarii acestora. Venitul brut se majoreaza cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozitiilor legale, in sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui detinator legal, daca sunt efectuate de cealalta parte contractanta.
- In cazul veniturilor obtinute din inchirierea bunurilor mobile si imobile din patrimoniul personal, venitul brut se stabileste pe baza chiriei prevazute in contractul incheiat intre parti pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul incasarii chiriei.
- Venitul net din cedarea folosintei bunurilor se stabileste prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut.
- In cazul veniturilor obtinute din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, venitul brut se stabileste pe baza raportului juridic/contractului incheiat intre parti si reprezinta totalitatea sumelor in bani incasate si/sau echivalentul in lei al veniturilor in natura primite.
- Daca arenda se exprima in natura, evaluarea in lei se face pe baza preturilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotarari ale consiliilor judetene si, respectiv, ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti, ca urmare a propunerilor directiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, hotarari ce trebuie emise inainte de inceperea anului fiscal.
- In cazul in care preturile medii ale produselor agricole, au fost modificate in cursul anului fiscal de realizare a venitului, noile preturi pentru evaluarea in lei a veniturilor din arenda exprimate in natura, pentru determinarea bazei impozabile, se aplica incepand cu data de 1 a lunii urmatoare comunicarii acestora catre directiile generale regionale ale finantelor publice.
- Venitul net din arenda se stabileste la fiecare plata prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut.
- Impozitul pe veniturile din arenda se calculeaza prin retinere la sursa de catre platitorii de venit la momentul platii venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, impozitul fiind final.
- Impozitul astfel calculat si retinut pentru veniturile din arenda se plateste la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost retinut.
Autor articol: Diana Dragomir, economist, profil Linkedin -click aici-