Inregistrarea contractelor colective de munca la ITM. Documente necesare

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Negocierea colectivă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepția cazului în care unitatea are mai puțin de 21 de angajați.

Inițiativa negocierii aparține angajatorului sau organizației patronale.

Angajatorul sau organizația patronală inițiază negocierea colectivă cu cel puțin 45 de zile calendaristice înaintea expirării contractelor colective de muncă sau a expirării perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate în actele adiționale la contractele colective de muncă.

În cazul în care angajatorul sau organizația patronală nu inițiază negocierea, aceasta va începe la cererea scrisă a organizației sindicale reprezentative sau a reprezentanților angajaților, în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la comunicarea solicitării.

Durata negocierii colective nu poate depăși 60 de zile calendaristice decât prin acordul părților.

Baza legala : articolul 129 din Legea nr. 62 din 10 mai 2011(dialogului social), republicată.

Potrivit informatiilor publicate pe site-ul ITM Arad, lista de acte necesare pentru înregistrarea contractelor colective de muncă, la ITM sunt:

  • copie certificat înregistrare ONRC;
  • copie act constitutiv/statut;
  • dovada convocării părţilor îndreptăţite să participe la negociere;
  • împuternicirile scrise pentru reprezentanţii desemnaţi în vederea negocierii şi semnării CCM (copie CI ale părţilor mandatate să negocieze şi să semneze contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii);
  • dovezile de reprezentativitate ale părţilor (dacă există sindicat în cadrul societăţii – copie sentință civilă (reprezentativitate pe Legea nr. 62 din 2011) şi copie CI a celor mandataţi să negocieze CCM);
  • procesul-verbal de alegere a reprezentanţilor salariaţilor, însoţit de lista cu semnăturile salariaţilor care au participat la alegerea acestora;
  • procesele-verbale ale negocierii, redactate în atâtea exemplare câte părţi semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, conţinând poziţia părţilor;
  • grila de salarizare.

Modelele documentelor necesare se pot regasi pe site-ul institutiei la urmatorul link : http://itmarad.ro/inspectoratul-teritorial-de-munca-arad/contracte-colective-de-munca/ .

Articole similare

Comentariul tau aici