Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
O noua propunere legislativă pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost inregistrata la Senat spre dezbatere in 05.10.2021.
Iata ce prevede acest proiect:
- Se anuleaza diferentele de obligatii fiscale principale si/sau obligatiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisa si comunicata contribuabilului, ca urmare a reincadrarii sumelor reprezentand indemnizatii sau orice alte sume de aceeasi natura, primite pe perioada delegarii, detasarii sau desfasurarii activitatii pe teritoriul altei tari, de catre angajati ai angajatorilor romani care si-au desfasurat activitatea pe teritoriul altei tari, aferente perioadelor fiscale cuprinse intre 1 iulie 2015 si data intrarii in vigoare a prezentei legi si neachitate.
- Daca sumele au fost platite deja, se restituie contribuabililor. Restituirea se face la cererea contribuabililor.
- Organul fiscal nu reincadreaza sumele de natura celor prevazute la alin. (1) si nu emite o decizie de impunere in legatura cu o astfel de reincadrare pentru perioadele fiscale mentionate mai sus.
Potrivit proiectului de act normativ, in decursul ultimilor doi ani se constata existenta numeroaselor situatii practice in cadrul inspectiilor fiscale, care vizeaza perioadele fiscale incepad cu 1 iulie 2015, in care indemnizatiile acordate, considerate de catre angajatori drept neimpozabile (in limita plafonului reglementat in cadrul art. 76 alin. (2) litera k) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal) au fost reincadrate de catre inspectorii fiscali drept venituri asimilate salariilor, subiect al contribuliilor sociale obligatorii si impozitului pe veniturile din salarii.
Motivatiile invocate de catre inspectorii fiscali sunt legate de interpretarea definitiilor si continutului unor concepte cu care opereaza legislatia muncii, iar pe baza acestor interpretari stabilesc ca sumele platite de angajatorii romani nu reprezinta indemnizatii acordate in cadrul unor delegarii/detasari temporare in afara locului de activitate, ci sume primite pentru indeplinirea sarcinilor curente de serviciu, adica salarii, angajatii respectivi neavand un loc fix de munca.
Au fost reincadrate astfel, indemnizatiile acordate angajatilor lor de urmaoarele categorii de societati (categorii vulnerabile):
- Prestatorii de servicii de constructii, montaj, antrepriza asistenta tehnica etc., care isi trimit angajatii pe diferite santiere in state membre sau in state terte pentru prestarea de servicii conform contractelor incheiate cu diversi beneficiari.
- Agentii de munca temporara din Romania care recruteaza persoane si le pun ulterior la dispozitia unor intreprinderi utilizatoare din state membre ale Uniunii Europene sau din state terte.
- Transportatorii internationali, pentru indemnizatiile acordate angajatilor implicali in mod direct in operatiunile de transport (de principiu soferilor).