EORI (Numarul de Inregistrare si Identificare a Operatorilor Economici)
Numarul EORI este un numar unic in Comunitatea Europeana, pe care autoritatile vamale sau alte autoritati desemnate de catre statele membre il atribuie operatorilor economici si altor persoane interesate, in vederea utilizarii acestuia incepand cu 1 iulie 2009 la toate operatiunile vamale derulate de acestea pe intreg teritoriul Uniunii Europene.
Scopul introducerii numarului EORI este atribuirea unui numar de inregistrare și identificare fiecarui operator economic si, cand este cazul, altor persoane, pentru a servi drept referința comuna a acestora in relatiile acestora cu autoritatile vamale de pe intreg teritoriul Comunitatii, precum si pentru schimbul de informatii intre autoritatile vamale si intre autoritatile vamale si alte autoritați.
Persoanele care sunt obligate sa solicite atribuirea unui numar EORI sunt:
– operatorii economici (persoanele care, in cadrul activitatilor lor profesionale, exercita activitati reglementate de legislatia vamala, cum ar fi operatiunile de import, export, tranzit, depozitare, reprezentare, precum si operatiuni prealabile sosirii/plecarii marfurilor care se introduc/scot de pe teritoriul Comunitatii);
– persoanele fizice care introduc/scot marfuri in/din Uniunea Europeana.
Structura numarului EORI stabilita de catre Comisia Europeana este formata dintr-un identificator al statului membru care atribuie numarul (codul de tara ISO alfa 2, format din doua caractere alfabetice), urmat de un identificatorul national unic al statului membru (format din maximum 15 caractere alfanumerice).
Exemplu: RO1234567890ABCDE, unde:
“RO” reprezinta codul de tara al Romaniei, iar
“1234567890ABCD” reprezinta numarul atribuit de catre autoritatea vamala din Romania.
In Romania s-a stabilit ca numarul unic national folosit in structura numarului EORI, in cazul persoanelor juridice, sa fie codul unic de identificare (CUI).
In functie de tipul de persoana, numarul EORI atribuit de autoritatea vamala romana va avea urmatoarea forma:
– pentru persoana juridica cu sediul in Romania: RO + CUI;
– pentru persoana juridica cu sediul intr-un stat tert: RO + cod de tara ISO alfa 2 al statului tert + numar de identificare atribuit de institutia abilitata din statul tert respectiv;
– pentru asocieri de persoane cu sediul in Romania: RO + CUI;
– pentru asocieri de persoane cu sediul intr-un stat tert: RO + cod de tara ISO alfa 2 + numar de identificare atribuit de institutia abilitata din statul tert respectiv;
– pentru persoana fizica stabilita in Romania: RO + cod numeric personal;
– pentru persoana fizica stabilita intr-un stat tert: RO + cod de tara ISO alfa 2 al statului tert + numar de identificare atribuit de institutia abilitata din statul tert respectiv.
In acest sens a fost emis Ordinul vicepresedintelui A.N.A.F. nr. 691/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind inregistrarea si identificarea operatorilor economici stabiliti in Romania, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 106 din data de 20 februarie 2009.
Numerele EORI atribuite de autoritatea vamala din Romania vor putea fi utilizate, incepand cu data de 01.07.2009, in toate relatiile operatorilor economici cu oricare dintre autoritatile vamale ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene.
Informatia este preluata de pe site-ul Autoritatii nationale a vamilor- www.customs.ro.