In cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) a fost aprobata o finantare de 200 milioane de euro in vederea dezvoltarii economiei sociale care are ca principal obiectiv incluziunea sociala, si se adreseaza in mod special la acele categorii de persoane vulnerabile, repsectiv persoane si familii care au mai mult de doi copii si sunt in situatii deosebite, persoanelor cu dizabilitati, persoanelor de etnie roma, familiilor monoparentale.
“Acestor categorii, care în acest moment sunt în zona asistaţilor sociali, prin această finanţare li se asigură posibilitatea de înfiinţare a unor unităţi de economie socială la care pot aplica şi pot să dezvolte diverse activităţi, care să permită integrarea persoanelor în activităţi economice cu caracter social, care să le valorifice aptitudinile pe care le au şi să le transforme din persoane asistate social în persoane care pot contribui la bugetul statului prin impozite şi taxe“, a declarat Ministrul delegat pentru Dialog Social.
Potrivit acesteia, înscrierile se pot face în perioada 28 iulie – 11 august, iar suma minimă care poate fi accesată pentru un proiect este de 50.000 de euro.
“Aceste contractări pot fi făcute de către ONG-uri, furnizori de servicii sociale, precum şi de autorităţi ale administraţiei publice locale”, a afirmat Ministrul delegat pentru Dialog Social.