Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
In MOF 1020 din 20.10.2022 s-a publicat O nr. 1.001 din 13 octombrie 2022 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Scopul instrucțiunilor este de reglementare unitară a prevederilor art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare lege, și de a îndruma principalii actori implicați în ceea ce privește situațiile în care devine incidentă aplicarea prevederilor legale mai sus menționate.
Legea 448/2006 prevede ca Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.
Cei care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru una dintre următoarele obligații:
a) să plătească, lunar, către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;
b) să plătească, lunar, către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferența până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziționeze, pe bază de parteneriat, produse și/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate.
Iata ce prevad instructiunile:
Art 2.
(1) În sensul prezentelor instrucțiuni, angajatul este salariatul cu normă întreagă pentru care durata normală a timpului de muncă este prevăzută la art. 112 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Salariații angajați cu fracțiune de normă sunt incluși în numărul total de angajați proporțional cu timpul efectiv lucrat conform prevederilor contractului individual de muncă.
Articolul 3
(1) În vederea aplicării prevederilor art. 78 alin. (2) din lege, procentul de 4% din numărul total de angajați se determină ca medie aritmetică rezultată din suma efectivelor zilnice de salariați din luna respectivă, inclusiv zilele de repaus săptămânal, zilele de sărbători legale și alte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, împărțită la numărul total de zile calendaristice.
(2) În efectivele zilnice nu se includ salariații aflați în concediu fără plată, cei aflați în grevă, cei detașați la lucru în străinătate și nici cei ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate.
(3) Pentru fiecare zi de repaus săptămânal sau de sărbătoare legală se iau în calcul efectivele de salariați din ziua lucrătoare precedentă, cu excepția persoanelor al căror contract individual de muncă a încetat în acea zi.
Articolul 4
Procentul de 4% rezultat în urma aplicării prevederilor art. 3 este un număr care are o valoare zecimală din două cifre.
Articolul 5
În aplicarea prevederilor art. 78 alin. (3) din lege, procentul de 4% rezultat conform art. 4 se înmulțește cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată sau, după caz, cu 50% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului în vigoare în luna pentru care se plătește, în funcție de opțiune.
Articolul 6
Sumele prevăzute la art. 78 alin. (3) lit. a) și b) reprezintă obligații de plată la bugetul de stat, în conformitate cu Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, aprobat prin anexa nr. 3 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, cu modificările și completările ulterioare, poziția 24: Vărsăminte de la persoanele juridice, pentru persoanele cu handicap neîncadrate.
Articolul 7
(1) Achiziționarea de produse și/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate se realizează pe baza unui acord de parteneriat, modelul acestuia fiind prevăzut în anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Plata pentru achiziționarea pe bază de parteneriat de produse și/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap poate fi parțială.
Articolul 8
(1) În situația în care operatorul economic achiziționează, parțial, produse și/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă mai mică decât suma datorată bugetului de stat, acesta datorează bugetului de stat diferența de sumă.
(2) În situația în care operatorul economic achiziționează produse și/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă mai mare decât suma datorată bugetului de stat în luna respectivă, operatorul economic nu datorează nicio sumă bugetului de stat, iar diferența în plus se reportează în luna următoare, în sensul diminuării obligației de plată.