In Monitorul Oficial nr. 505 din 21 iulie 2010 a fost publicata Legea nr. 169 din 13 iulie 2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Principalele modificari introduse prin lege sunt:
– limitari impuse de legiutor privind procedura insolventei:
o cuantumul minim a creantei pentru a putea fi introdusa cererea creditorului este de 45.000 lei (anterior 30.000 lei);
o insolventa se prezuma ca fiind vadita dupa 90 de zile de la scadenta (anterior 30 de zile). Leguitorul mentioneaza relativitatea acestei prezumtii precum si faptul ca se refera la cuantumul datoriei inregistrate fata de un singur creditor (anterior se facea referire inclusiv la cuantumul datoriei fata de mai multi creditori);
o creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii va inregistra o creanta certa, lichida si exigibila de mai mult de 90 de zile, vizand recuperarea unei creante de cel putin 45.000 lei, dupa compensarea datoriilor reciproce;
o daca la expirarea termenului de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, termen in care debitorul este obligat a adresa tribunalului o cerere de deschidere a procedurii, acesta este angrenat cu buna credinta in negocieri extrajudiciare de restrucutrare a datoriilor sale, are oblligatia de a se adresa tribunalului doar in cazul esecului negocierilor, termenul stabilit fiind de 5 zile. Prevederi similare fac referire esecul acordului extrajudiciar – mandat ad-hoc sau concordat preventiv – caz in care obligatia debitorului este de a se adresa in termenul de 5 tribunalului in vederea deschiderii procedurii insolventei;
Deschiderea procedurii va suspenda – noi termene in vederea asigurarii celeritatii procedurii:
o perioada de observatie nu va depasi 50 de zile (anterior 60 de zile);
o convocarea adunarii generale in vederea desemnarii administratorului special va avea loc in termen de cel mult 10 zile (anterior 20 de zile);
o termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotararii (anterior 10 zile);
o recursul se va judeca in termen de 10 zile (anterior 30 de zile), citarea partilor in recurs urmand a se efectua atat conform prevederilor C.PR.Civ. cat si prin publicare in BPI;
o judecatorul sindic va confirma in termen de 3 zile administratorul judiciar/lichidatorul precum si onorariul;
o hotararile judecatorului sindic vor fi motivate in termen de 10 zile de la pronuntarea hotararii;
o termenul maxim pentru intocmirea raportului administratroului judiciar cu pricire la propunerea de intrare in procedura simplificata sau continuarea perioadei de observatie este de 20 de zile de la desemnarea administratorului judiciar (anterior 30 de zile). Raportul prin care se propune intrarea in procedura simplificata va fi supusa dezbaterii partilor de catre judecatorul sindic in termen de 15 zile (anterior 20 de zile);
o termenul maxim pentru intocmirea raportului privind cauzele intrarii in insolventa este de 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar (anterior 60 de zile);
o contestatia la raportul de a activitate a administratorului judiciar se inregistreaza in termen de 3 zile (anterior 5 zile) de la depunerea raportului, judecatorul sindic urmand a o solutiona in termen de 5 zile (anterior 10 zile);
o termenul creditorilor de a face opozitie la deschiderea procedurii este de 10 zile de la comunicare (anterior 15 zile). In cazul in care creditorii se opun, judecatorul sindic va convoca sedinta in vederea solutionarii opozitiilor in termne de 5 zile (anterior 15 zile);
o termenul de depunere a cautiunii de catre creditorii care au solicitat deschiderea procedurii este de 5 zile (anterior 15 zile);
o termenul limita pentru inregistrarea creantelor va fi de maximum 45 de zile de la data deschiderii procedurii (anterior 60 de zile);
o termenul de afisare a tabelului preliminar nu va depasi 20 de zile (anterior 30 de zile) pentru procedura generala, respectiv 15 zile (anterior 10 zile) in cazul procedurii simplificate;
o termenul de definitivare a tabelului creantelor nu va depasi 15 zile (anterior 30 de zile) atat pentru procedura generala cat si pentru cea simplificata;
o contestatiile cu privire la creantele si drepturile de preferinta inscrise in tabelul prelimiar de creante vor fi depuse la tribunal in termen de 5 zile (anterior 10 zile);
o termenul maxim pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor este de 16 luni (anterior 18 luni);
o intocmirea listei creantelor si creditelor de catre administratroul judiciar/ lichidator se va face in termen de 5 zile (anterior 10 zile);
– deschiderea procedurii va suspenda inclusiv actiunile extrajudiciare si caile de atac declansate de debitor impotriva actiunilor judiciare sau de executare silita;
– creantele garantate se inscriu in tabelul definitiv pana la valoarea stabilita prin evaluarea dispusa de administratorul judiciar/lichidator. In cazul in care valorificarea activelor – garantii – se va face la un pret mai mare decat suma inscrisa, diferenta favorabila va reveni tot creditorului garantat, chiar daca o parte din creanta sa fusese inscrisa drept creanta chirografara, pana la acoperirea creantei principale si a accesoriilor ce se vor calcula;
– bunurile instrainate de administratorul judiciar sunt libere de orice sarcini inclusiv masurile asiguratorii instituite in cursul procesului penal;
– titularii creantelor sub conditie suspensiva la data deschiderii procedurii, inclusiv creantele a caror valorificare este conditionata de executarea prealabila a debitorului principal, vor fi indreptatiti sa voteze si sa participe la distribuiri numai dupa indeplinirea conditiei respective;
– actele incheiate cu buna-credinta, in executarea unui acord cu creditorii, incheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare nu vor putea face obiectul unei actiuni de anulare;
– termenele de plata stabilite prin contracte – inclusiv de credit si leasing – pot fi mentinute in plan, chiar daca depasesc perioada de 3 ani a planului. Dupa inchiderea procedurii aceste plati vor continua conform contractelor.
– darea in plata a bunurilor debitorului catre creditorii sai, va putea fi efectuata doar cu conditia prealabila a acordului scris al acestora cu privire la aceasta modalitate de stingere a creantei;
– propunerea planului de reorganizare propus nu va mai fi suspus aprobarii judecatorului sindic (se pastreaza confiermarea de catre judecatorul sindic a planului aprobat de adunarea creditorilor), administratorul judiciar urmand sa publice anuntul referitor la propunerea planului in BPI fara a mai fi necesara dispozitia judecatorului sindic;
– planul de reorganizare poate fi modificat oricand pe parcursul procedurii, cu respectarea conditiilor de vot si de confirmare;
– In cadrul ordinii de distributie se introduce o noua clasa a creantelor creditorilor garantati nascute in timpul priocedurii dupa confirmarea planului de reorganizare, ca parte componenta a acestui plan. Aceste creante cuprind capitalul, dobanzile, majorarile si penalitatile de orice fel;
– daca administratorul judiciar/lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolventa, aceasta poate fi introdusa dee presedintele comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor, ori daca nu s-a constituit un comitet, de un creditor desemnat de adunare. De asemenea poate introduce aceasta actiune in aceleasi conditii creditorul care detine mai mult de 50 % din valoarea creantelor inscrise la masa credala;
– cererea de angajare a raspunderii persoanelor culpabile de insolventa debitoarei se va judeca separat, formandu-se un dosar care va purta acelasi numar cu dosarul de fond si caruia i se va adauga cuvantul “bis”.