In 25.01.2012 s-au aprobat unele modificări ale normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, astfel:
-in ce priveste impozitul pe venit:
• Clarificarea, în cazul veniturilor din salarii, a prevederilor privind includerea în cheltuielile de delegare şi detaşare a celor acordate pentru transport, cazare şi a indemnizaţiei corespunzătoare, în condiţiile prevăzute de lege sau în contractul de muncă aplicabil.
• Clarificarea impozitării ca venituri din alte surse a următoarelor:
• venituri din valorificarea deşeurilor prin centrele de colectare a deşeurilor de metal, hârtie, sticlă şi altele asemenea, alte decât bunurile mobile care fac obiectul Programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau alte fonduri publice;
• sume rămase disponibile după acoperirea cheltuielilor din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor şi a căror restituire a fost solicitată de proprietarii de păduri persoane fizice, potrivit Legii nr.46/2008 privind Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare.
-in ceea ce priveşte TVA :
– Extinderea categoriei persoanelor impozabile care pot constitui un grup fiscal din punct de vedere al TVA. Astfel, grupul va putea fi constituit din persoane impozabile care sunt administrate de către acelaşi organ fiscal competent, faţă de prevederile precedente care permiteau numai marilor contribuabili să constituie un grup fiscal unic. Persoanele care formează un grup fiscal unic pot depune un decont de TVA centralizat prin reprezentantul desemnat, nefiind necesară depunerea decotului de fiecare membru al grupului fiscal.
-in ce priveste accizele:
• Stabilirea cuantumului aferent capitalului social minim subscris şi vărsat pentru antrepozitele fiscale de producţie.
• Stabilirea cuantumului aferent garanţiei minime pentru antrepozitele fiscale de producţie.
• Stabilirea procedurii care trebuie îndeplinită de operatorii economici în vederea restituirii accizelor pentru produsele accizabile eliberate pentru consum în România şi ulterior exportate.
• Revizuirea scutirii de la plata accizelor pentru alcoolul etilic şi produsele alcoolice denaturate şi utilizate pentru fabricarea de produse care nu sunt destinate consumului uman.
– In privinta impozitelor şi taxelor locale:
• S-a exemplificat modul de stabilire a cotelor de impozitare, respectiv a cotelor cuprinse între 10% – 20% şi 30% – 40%, în cazul clădirilor aparţinând persoanelor juridice la care nu s-a efectuat reevaluarea.
• S-a explicat modul de calcul al taxei hoteliere, astfel că, în cazul în care autorităţile locale optează pentru instituirea acesteia, cota de 1% să se aplice la valoarea totală a cazării/tarifului de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include T.V.A .
– in ceea ce priveşte contribuţiile sociale obligatorii, noile reglementări menţionează că:
• Veniturile care compun baza de calcul a contribuţiilor sociale s-au detaliat şi s-au adaptat la terminologia actuală; de exemplu, în categoria administratorilor societăţilor comerciale se includ: administratorii, membrii consiliului de administraţie, ai consiliului de supraveghere şi ai comitetului consultativ, precum şi reprezentanţii statului sau reprezentanţii membrilor consiliului de administraţie fie în adunarea generală a acţionarilor, fie în consiliul de administraţie, după caz;
• S-au enumerat toate veniturile exceptate de la plata contribuţiei datorată de angajat/angajator, pentru a oferi o imagine mai clară contribuabilului asupra veniturilor care nu se cuprind în baza de calcul.