Nou! Ordin ANPC: obligatia informarii privind pretul produselor in cazul utilizarii instrumentelor de fidelizare

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

In MOF 575 din 26.06.2023 s-a publicat Ordinul 182 al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor privind obligația operatorilor economici de a asigura consumatorilor informații clare și neechivoce cu privire la prețul produselor.

Ordinul stabileste condițiile de informare corectă și neechivocă cu privire la afișarea prețurilor produselor comercializate atât prin vânzare directă, cât și la distanță, prin utilizarea/intermediul cardurilor de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de către operatorii economici, pentru a facilita compararea prețurilor.

În cazul unei vânzări directe, operatorii economici sunt obligați să informeze consumatorii prin aplicarea pe produs sau în imediata vecinătate unde este expus produsul cel puțin a prețului celui mai mare al produsului respectiv, chiar dacă este
afișat și prețul redus ca urmare a folosirii unui card de fidelitate sau a altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de
operatorul economic, utilizând pentru toate prețurile aceleași caractere de font, culoare, mărime și alte caracteristici.

În cazul unei vânzări online, operatorii economici sunt obligați să informeze consumatorii prin afișarea în același câmp vizual în care este expus produsul cel puțin a prețului celui mai mare al produsului respectiv, chiar dacă este afișat și prețul redus ca urmare a folosirii unui card de fidelitate sau a altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de operatorul economic, utilizând pentru toate prețurile aceleași caractere de font, culoare, mărime și alte caracteristici.

Solicitarea și utilizarea de către operatorii economici a cardurilor de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor la comercializarea produselor fără să se asigure beneficii consumatorilor sunt interzise.

Articole similare

Comentariul tau aici