Transferul de active imobilizate in cadrul unui grup -dosarul preturilor de transfer

Baza legala: OMF nr. 222/2008 privind continutul dosarului preturilor de transfer

 Conform prevederilor OMF nr.222/2008, sunt obligate sa intocmeasca dosarul preturilor de transfer grupurile de firme, legate intre ele, care sunt definite ca fiind un ansamblu de societati format din societatea care consolideaza – persoana juridica romana (consolidanta) – si filialele acesteia – societati romane si straine.

Regula principala care guverneaza transferul bunurilor intre firmele ce formeaza grupul este caracterizata de doua aspecte ce constau in faptul ca:

• acest transfer va fi inclus in cifra de afaceri a firmei care a initiat transferul si reprezinta o vanzare pentru aceasta;

• acest transfer este inclus ca si o parte a costurilor firmei care primeste transferul, reprezentand achizitii.

Preturile de transfer care fac obiectul unui dosar sunt definite ca fiind acele preturi practicate in tranzactiile intra-grup si, in mod normal, ar trebui sa reflecte valoarea de piata a bunurilor sau serviciilor tranzactionate, adica sa se desfasoare in aceleasi conditii ca si tranzactiile intre persoane independente.

In cadrul dosarului preturilor de transfer, in ceea ce priveste transferul de active imobilizate intre societatile ce alcatuiesc grupul, acestea ridica probleme asemanatoare cu cazul transferului de stocuri, si anume faptul ca genereaza profit. Aceasta situatie va fi tratata tinand seama de urmatoarele aspecte:

  • atunci cand un activ imobilizat este transferat in cadrul grupului la o valoare mai mare decat valoarea amortizata din registrele societatii transferatoare, orice profit generat de acest transfer trebuie sa fie anulat in momentul consolidarii;
  • firma la care a fost transferat va calcula amortizarea la aceasta „noua” valoare, adica la valoarea de transfer, avand practic un efect aditional din punctul de vedere al grupului;
  • profitul nerealizat al grupului este rezultatul net al acestor doua ajustari si trebuie sa fie eliminat ca si cum, din punctul de vedere al grupului, acesta ar fi un activ al grupului;
  • reflectarea in bilantul consolidat a profitului nerealizat trebuie sa fie inregistrata la costul original pentru grup, iar amortizarea trebuie sa se bazeze pe aceasta valoare;
  • trebuie tinut cont si de faptul ca grupul nu poate sa includa profitul generat de transferul unui activ dintr-o localizare in alta in interiorul grupului.

Autorul articolului : Sergiu Cobirzan, expert contabil si auditor financiar.

Click aici pentru profilul de Linkedin al autorului.

 

 

Articole similare

Comentariul tau aici