Creditul-client reprezinta acordarea unor termene de plata acordate de furnizorul de marfuri sau prestatorul de servicii in favoarea partenerilor de afaceri. Pentru intreprindere este o imobilizare care incetineste viteza de rotatie a fondurilor si micsoreaza lichiditatea financiara. Efectele nefavorabile resimtite de intreprinderile care au acordat credite clientilor proprii nu pot fi inlaturate prin oprirea radicala a acestora, deoarece ar fi prejudiciata realizarea cifrei de afaceri.
Controlul creditului-client are ca scop verificarea eficientei politicii adoptata de societatea comerciala in privinta acestui tip de credit. Totodata, controlul are rolul de a supraveghea conditiile aprobate de conducerea firmei. Controlul se poate efectua prin urmatoarele metode:
• metoda indicatorilor;
• metoda plafonului de credit;
• metoda vechimii creantelor.
Metoda indicatorilor/coeficientilor consta in calcularea si interpre- tarea unor coeficienti, pe baza rezultatelor obtinute pana la un moment dat in activitatea de creditare a clientilor; procedura permite furnizorului sa adopte cele mai bune masuri de ameliorare a activitatii de creditare a clientilor.
Indicatorii care se calculeaza sunt:
1) ponderea creditului-client (P) in cifra de afaceri (CA):
P= Credit-client/CA *100
Indicatorul se poate calcula pe orice perioada (luna, trimestru, an) si poate avea valori intre 0 – 100%. Un coeficient apropiat de zero sau in descrestere arata o politica restrictiva de credit-client. O valoare apropiata de 100% evidentiaza ca termenele de creditare sunt prea lungi in raport cu ciclul de exploatare si cu rotatia stocurilor si ca societatea comerciala furnizoare are interesul sa apeleze si la masuri pentru a-si mari cifra de afaceri (activitatea de service dupa vanzari, consultanta etc).
2) coeficientul vitezei de rotatie a creantelor comerciale (Vr)
Vr= CA/Creante-client
Daca acest coeficient se pondereaza cu numarul de zile al perioadei (luna, trimestru etc.) se obtine viteza de rotatie in zile (Dz )
Dz =Creante-client/CA* T
unde:
T= timpul calendaristic (luna, trimestru, an)
Coeficientul vitezei de rotatie a creantelor este foarte sensibil la variatiile sezoniere, valoarea lui stabilindu-se in functie de suma fondurilor imobilizate in credit-client, de sezonalitatea vanzarilor si de variatiile conjuncturale.
3) coeficientul pierderilor generate de creante nerecuperabile sau dubioase (Cp):
Vp= Creante-client nerecuperabile/Creante-client
sau
Vp=Creante-client nerecuperate/CA
Pierderile ce provin din creante nerecuperabile concretizeaza practic, riscul pe care si-l asuma societatea comerciala atunci cand este de acord sa vanda pe credit clientilor sai. La evaluarea acestor pierderi, se va tine cont de deductibilitatea TVA din creantele nerecuperabile, intrucat acestea se recupereaza de societatea comerciala furnizoare.
Daca valoarea acestui coeficient se apropie de 1, se pot desprinde urmatoarele concluzii:
• serviciul „credit-client” functioneaza defectuos;
• cresterea cu orice pret a cifrei de afaceri, a avut ca efect selectia necorespunzatoare a clientilor, evaluarea insuficienta a riscului de neplata si urmarirea defectuoasa a incasarii la timp a creantelor;
• sectorul credit-client a devenit riscant, ca urmare a conjuncturii economice in ramura sau pe plan national;
• societatea comerciala isi asuma riscuri prea mari;
• furnizorul are o pozitie slaba pe piata si este nevoit sa accepte cererile de credit ale clientilor, fara o selectie necorespunzatoare a acestora.
O valoare slaba a acestui indicator poate duce la concluzia ca furnizorul nu este dispus sa-si asume riscuri, acorda conditii de credit inferioare celor practicate de concurenti, fapte ce se reflecta negativ asupra cifrei de afaceri.
Metoda plafonului de credit
Furnizorul stabileste pentru fiecare client/tip de client un plafon de credit, in vederea diminuarii riscului. Plafonul tine seama de anumiti factori cum sunt: capacitatea de plata a clientului, instrumentele de plata utilizate in mod obisnuit de client, situatia financiara, rentabilitatea, garantii oferite de client.
Avantajele metodei sunt:
• determinarea cu anticipatie a fondurilor investite in creante-client in cursul unei perioade;
• prevederea mijloacelor de refinantare corespunzatoare;
• diversificarea investitiilor in creante-client in functie de perspecti-vele de recuperare;
• diversificarea riscurilor.
Dezavantajele metodei sunt:
• dificultatea stabilirii plafonului pentru fiecare client, mai ales in cazul existentei unui numar mare de clienti, necesitind culegerea de informatii despre acestia;
• plafonul nu permite evaluarea costului resurselor investite in creante-client, deoarece nu ia in considerare durata investirii fondurilor pentru fiecare client in parte;
• depasirea unui plafon de credit nu inseamna, neaparat, ca sunt creantele irecuperabile; unii clienti pot avea dificultati financiare trecatoare, care nu justifica masuri de retragere a creditului sau actionarea in justitie.
Metoda vechimii creantelor se poate dovedi eficienta, in vederea urmaririi incasarii la timp a creantelor.
In acelasi timp, metoda este utila pentru evitarea situatiilor in care unele creante din portofoliu, desi cu termene depasite, n-au fost insotite de masuri corespunzatoare de revitalizare.
Clasamentul creantelor dupa vechime/numarul de zile de intarziere a platii permite atat controlul ulterior al rentabilitatii fondurilor investite in creante-clienti, cit si avizarea clientilor, in scopul recuperarii creantelor.
Autoarea articolului este Luana Agapie.
