Ordonanta de urgenţă nr. 92/2013 privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii a fost publicata in M.Of. nr. 631 din 11.10.2013.
Prin aceasta Ordonanta se aprobă Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, în limita unui plafon de garantare de 2 miliarde lei, denumit în continuare programul, care are ca obiectiv acordarea de facilităţi de garantare de către stat, pentru creditele acordate întreprinderilor mici şi mijlocii, denumite în continuare beneficiari, de către instituţiile de credit.
Programul este multianual si urmareste încurajarea şi stimularea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, pe o perioadă de 36 luni de la intrarea în vigoare a normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Programul constă în acordarea întreprinderilor mici şi mijlocii a unei linii de credit pentru capital de lucru garantată de către stat în procent de maximum 50% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare.
Valoarea maximă a unui credit garantat este de 5.000.000 lei/ I.M.M. pe o perioadă de maximum 24 luni, cu posibilitatea prelungirii cu maximum 12 luni, în condiţiile stabilite prin normele
metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în vederea rambursării liniei de credit.
I.M.M.-urile sunt eligibile în cadrul programului dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
a) nu se află în dificultate în sensul pct. 9 din Comunicarea Comisiei – Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (2004/C 244/02), publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 244 din 1 octombrie 2004;
b) nu se află în litigiu, în calitate de pârâţi, cu Ministerul Finanţelor Publice şi/sau instituţia de credit parteneră;
c) nu figurează cu credite în baza de date a Centralei Riscurilor de Credit (C.R.C.) sau figurează cu credite de categoria A sau B;
d) nu figurează cu incidente majore cu cecuri şi bilete la ordin în ultimele 12 luni în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi (C.I.P.);
e) împotriva lor nu s-a deschis procedura insolvenţei, în temeiul prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare;
f) prezintă instituţiei de credit finanţatoare garanţii colaterale, care, împreună cu garanţia de stat acordată prin prezentul program, acoperă în proporţie de cel puţin 100% valoarea finanţării;
g) au cel puţin 3 ani de la înfiinţare şi au realizat bunuri şi/sau servicii şi au întocmit bilanţuri contabile în ultimele două exerciţii financiare consecutive încheiate;
h) înregistrează profit din exploatare în ultimul exerciţiu financiar încheiat;
i) nu înregistrează restanţe la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Sumele din linia de credit pot fi utilizate numai pentru finanţarea capitalului de lucru, neputând fi utilizate pentru refinanţarea altor credite în derulare ale beneficiarului.