Venituri din prestarea de servicii- reguli de inregistrare

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

Exista cateva reguli de inregistrare a veniturilor din prestarea de servicii, reguli prevazute de O 1802/2014 pe care le prezentam mai jos .

Prestarea de servicii cuprinde inclusiv executarea de lucrări și orice alte operațiuni care nu pot fi considerate livrări de bunuri.

  • Veniturile din prestări de servicii se înregistrează în contabilitate pe măsura efectuării acestora.
  • Stadiul de execuție al lucrării se determină pe bază de situații de lucrări care însoțesc facturile, procese-verbale de recepție sau alte documente care atestă stadiul realizării și recepția serviciilor prestate.
  • În cazul lucrărilor de construcții, recunoașterea veniturilor se face pe baza actului de recepție semnat de beneficiar, prin care se certifică faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației de execuție.
  • Contravaloarea lucrărilor nerecepționate de beneficiar până la sfârșitul perioadei se evidențiază la cost, în contul 332 “Servicii în curs de execuție”, pe seama contului 712 “Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuție”.
  • În cazul în care prețul de vânzare include o valoare distinctă, specificată contractual, destinată prestării ulterioare de servicii (de exemplu, asistența tehnică și perfecționarea produsului după vânzarea unui program informatic), acea sumă este amânată (contul 472 “Venituri înregistrate în avans”) și recunoscută ca venit pe parcursul perioadei în care se prestează serviciile, dar nu mai târziu de încheierea perioadei pentru care a fost contractată prestarea ulterioară de servicii.

    Citeste si : Contul 121 “Profit sau pierdere”

    Articole similare

    Comentariul tau aici