Contractele de garantie materiala, precum si retinerea garantiei materiala angajatilor sunt reglementate de legea 22/1969, text actualizat cu legea 54/1994 cu modificarile si completarile ulterioare prin legea 187/2012 pentru punerea in aplicare a legii 286/2009.
Contractul de garantie materiala se incheie de comun acord intre gestionar si angajator, astfel stabilindu-se obligatiile si drepturile ambelor parti. Prin contract se vor stabili exact suma care i se va retine angajatului lunar, necesitatea unei garantii suplimentare dar si suma totala a garantiei materiale. Pentru orice modificare a contractului se va intocmi act aditional.
In lege se stipuleaza ca angajatului nu i se poate opri mai mult de 1/10 din salariul lunar, iar suma minima reprezentand valoarea garantiei materiale este de 1 (un) salar tarifar si maxim 3 (trei) salarii tarifare. Salariul tarifar reprezinta salariul de incadrare / de baza, respectiv suma inscrisa in contractul individual de munca, fara sporuri, alte indemnizatii sau adaosuri. Aceste lucruri trebuie stipulate in contractul de garantie materiala. Garantiile vor fi recalculate ori de cate ori se impune, la modificarea salariului tarifar al angajatului si se va incheia act aditional la contractual de garantie materiala.
De regula banii din garantia materiala se depun intr-un cont bancar purtator de dobanda. Conturile bancare de garantie materiala se constituie in asa fel incat nici firma, dar nici gestionarul nu pot scoate banii unul fara celalalt. Obligatia firmei este de a prezenta gestionarului un extras de cont la termenele stabilite de ambele parti pentru ca acesta din urma sa aiba garantia virarii banilor in cont. La predarea gestiunii in cazul in care angajatul pleca din firma sau este transferat pe un alt post care nu necesita o garantie materiala beneficiarul banilor din cont si a dobanzii aferente este gestionarul. In cazurile in care dupa efectuarea inventarului se constata lipsa in gestiune firma poate cere bancii printr-un titlu executoriu virarea banilor din contul de garantie in contul bancar al firmei.
In cazurile in care se retine lunar garantie materiala gestionarului, suma va aparea pe statul de plata si/sau pe fluturas la rubrica retineri. In adeverintele prin care se cere dovedirea venitului net/brut al angajatului se va mentiona ca salariul este gravat de retineri lunare reprezentand garantie materiala si valoarea acesteia.
Pentru garantiile suplimentare cerute de angajator, bunurile imobile vor fi evaluate conform cu legislatia in vigoare si se vor preciza in contractul de garantie materiala. Ipoteca asupra bunurilor imobile va fi inscrisa conform prevederilor legale in Arhiva electronica de garantii reale imobiliare.
Autoarea articolului este Luana Agapie.