Recunoasterea in contabilitate a imobilizarilor necorporale – conditii

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

Atunci cand vine vorba despre recunoasterea in contabilitate a unui element drept imobilizare necorporala, entitatea trebuie sa  demonstreze ca elementul respectiv indeplineste urmatoarele criterii:

  •  definiția unei imobilizări necorporale;
  • criteriile generale de recunoaştere.

Aceasta cerinta se aplica costurilor suportate initial pentru dobandirea sau generarea interna  a unei imobilizari necorporale si costurilor suportate ulterior pentru adaugarea ori inlocuirea unor parti ale sale sau pentru intretinerea sa.

Imobilizarile necorporale sunt de natura incat, in multe cazuri, nu exista adaugiri la o astfel de imobilizare sau inlocuiri ale componentelor acesteia. Prin urmare, majoritatea costurilor ulterioare mai degraba mentin beneficiile economice viitoare preconizate incorporate intr‐o imobilizare necorporala existenta, decat sa corespunda definitiei unei imobilizari necorporale si criteriilor de recunoastere.

In plus, este deseori mai dificil sa se atribuie costuri ulterioare direct unei anumite imobilizari necorporale decat activitatii ca intreg. Prin urmare, doar rareori costurile ulterioare ‐  cele suportate dupa recunoasterea initiala a unei imobilizari necorporale dobandite sau dupa finalizarea unei imobilizari necorporale generate intern ‐ sunt recunoscute in valoarea contabila a unui activ.

Costurile ulterioare aferente marcilor, titlurilor de publicatii si elementelor similare in fond (fie dobandite din afara, fie generate intern) sunt intotdeauna recunoscute in contul de profit si pierdere in momentul in care sunt suportate. Aceasta, pentru ca astfel de costuri nu pot fi diferentiate de costurile cu dezvoltarea entitatii ca intreg.

Daca un element nu indeplineste conditiile de recunoastere a unei imobilizari necorporale, costul aferent achizitiei sau realizarii sale pe plan intern este recunoscut drept cheltuiala in momentul in care este suportat. Totusi, daca este dobandit prin achizitia unei afaceri, elementul in cauza face parte din fondul comercial recunoscut la data achizitiei.

Articole similare