Prorogarea unor prevederi IMM Invest pana la avizul Comisiei Europene-OUG 98/2020

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

La numai cateva zile de la publicarea Legii 75/2020 privind IMM Invest – am scris despre prevederile acestei legi in articolul Modificari la programul IMM Invest – Legea 75/2020 – iata ca avem o progorare a aplicarii unor articole din aceasta lege pana la aprobarea acestor modificari de catre Comisia Europeana.

Facilitățile oferite prin programul IMM INVEST trebuie să respecte prevederile Comunicării Comisiei Europene și nu pot fi implementate decât după obținerea unei decizii de autorizare din partea Comisiei Europene, prin urmare se impune suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 75/2020 până la obținerea deciziei de autorizare din partea Comisiei Europene.
Punerea în aplicare a modificărilor schemei de ajutor de stat aferente Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA fără obținerea unei decizii de autorizare a Comisiei Europene reprezintă o încălcare a legislației europene în domeniu și ajutoarele de stat astfel acordate ar fi considerate ajutoare de stat ilegale. Acordarea de ajutoare de stat ilegale are drept sancțiune recuperarea acestora cu dobândă de la întreprinderile beneficiare, ceea ce ar avea efecte deosebit de grave asupra situației economico-financiare a acestora, putând conduce chiar la dispariția lor de pe piață.

Astfel:

  • Se prorogă intrarea în vigoare a prevederilor art. I pct. 2-6 și 9 și ale art. II din Legea nr. 75/2020 până la data obținerii deciziei de autorizare a Comisiei Europene.
  • Până la obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene, , Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2020, continuă să se aplice în condițiile autorizate de către Comisia Europeană prin Decizia C(2020) 2363 din 10 aprilie 2020.

Mai jos prezentam articolele din Legea 75/2020 care se proroga:

Articolul I
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42 din 2 aprilie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 4 aprilie 2020, cu următoarele modificări și completări:

  1. La articolul I, după punctul 4 se introduc trei noi puncte, punctele 4^1-4^3, cu următorul cuprins:
    4^1. La articolul 1, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
    (4) Plafonul anual al garanțiilor de stat care pot fi emise potrivit alin. (1) se stabilește prin lege, iar condițiile de acordare a garanțiilor de stat, precum și regulile de gestionare a plafoanelor anuale și garanțiilor se stabilesc prin norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
    4^2. La articolul 1, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
    (4^1) Pentru anul 2020, plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul programului este de 30.000.000.000 lei.
    4^3. La articolul 2, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) beneficiarul programului – operatorul economic care respectă prevederile prezentei ordonanțe de urgență, îndeplinește condițiile prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, sau Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare, după caz, și îndeplinește condițiile de încadrare în categoria întreprinderilor mici și mijlocii prevăzute de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, îndeplinește condițiile de încadrare în categoria întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie, inclusiv profesioniștii așa cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de formele de organizare a profesiilor liberale;
  2. La articolul I, după punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 6^1, cu următorul cuprins:
    6^1. La articolul 2, după litera n) se introduce o nouă literă, litera o), cu următorul cuprins:
    o) întreprindere mică cu capitalizare de piață medie – întreprinderea care, împreună cu întreprinderile pe care le controlează și întreprinderea/întreprinderile care are/au controlul direct sau indirect asupra acesteia, are 250 de angajați sau mai mult, dar mai puțin de 500 de angajați și o cifră de afaceri anuală ce nu depășește 100 de milioane euro sau al cărei bilanț anual nu depășește 86 de milioane euro.
  3. La articolul I punctul 7, literele c) și d) ale alineatului (1) al articolului 3 se modifică și vor avea următorul cuprins:
    c) nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanțările tip leasing, la data solicitării garanției de stat sau, dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza de date a Centralei Riscului de Credit, denumită în continuare C.R.C.;
    d) nu se află în interdicție de a emite cecuri la data aprobării creditului și nu figurează cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni anterioare datei solicitării garanției de stat în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți, denumită în continuare C.I.P.;
  4. La articolul I, după punctul 7 se introduce un nou punct, punctul 7^1, cu următorul cuprins:
    7^1. La articolul 3 alineatul (1), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
    g) sunt eligibile conform reglementărilor Băncii Naționale a României;
  5. La articolul I punctul 9, alineatul (3) al articolului 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
    (3) Nu sunt eligibile pentru acordarea de garanții în cadrul programului întreprinderile mici și mijlocii din sectoarele/ domeniile: intermedieri financiare, cu excepția activităților auxiliare intermedierilor financiare, asigurări, cu excepția activităților agenților și brokerilor de asigurare, tranzacții imobiliare, cu excepția activităților de tranzacții imobiliare realizate de către agențiile imobiliare, activități de jocuri de noroc și pariuri, producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, activități de închiriere și leasing, activități de investigare și protecție, cu excepția activității de protecție și gardă și activității de servicii privind sistemele de securizare.
  1. La articolul II capitolul VII, alineatul (1) al articolului 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Articolul 8
    (1) Monitorizarea și controlul întreprinderilor beneficiare în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat se fac în mod transparent, nediscriminatoriu, prin publicarea lunară a înscrierilor și beneficiarilor schemei de ajutor de stat, pe site, de către FNGCIMM, cu respectarea reglementărilor aplicabile instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare pentru FNGCIMM.

Articolul II
(1) Eligibilitatea beneficiarului Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA, așa cum acesta este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2017, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 209/2018, cu modificările și completările ulterioare, nu este afectată în cazul în care acesta înregistrează incidente bancare cu privire la bilete la ordin și/sau cecuri executate începând cu data de 16 martie 2020, pe perioada stării de urgență, stării de alertă și o lună după încetarea acestora.
(2) Incidentele bancare prevăzute la alin. (1) vor fi radiate, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, din Centrala Incidentelor de Plăți, sub condiția dovedirii, cu bună-credință, a eliberării instrumentelor de plată conform reglementarilor în vigoare și a prezentării certificatului pentru situație de urgență.

Articole similare

Comentariul tau aici