Finalitico furnizeaza solutii inovatoare de management financiar pentru a sprijini IMM-urile sa-si atinga obiectivele financiare si sa creasca sustenabil intr-un mediu de afaceri competitiv si in continua schimbare.
Sănătatea financiară a unei afaceri este esențială pentru succesul pe termen lung. Există o serie de cifre și indicatori pe care managementul trebuie să îi monitorizeze pentru a se asigura că afacerea este pe calea cea bună.
- Profitabilitatea
Profitabilitatea este indicatorul prin care măsurăm rentabilitatea unei firme și capacitatea acesteia de a genera bani. Este un indicator important al sănătății financiare a unei afaceri.
Profitul este combustibilul oricărei afaceri, dacă firma nu generează suficient profit mai devreme sau mai târziu nu va putea să-și continue activitatea.
Pentru a înțelege profitabilitatea și a identifica soluții de creștere este necesară o analiză lunară a profitului, a veniturilor și a cheltuielilor care generează lunar Profit sau Pierdere și a marjelor de profitabilitate care ne ajută să identificăm ariile unde se câștigă sau se pierde profitul afacerii.
Ce indicatori sau rapoarte trebuie să urmărim?
Marjele de profitabilitate (Marja comercială, Profit Operațional/EBIT și Profitul net) în valoare absolută și ca raport vs. Cifra de Afaceri.
- Cash flow-ul
Cash flow-ul este fluxul de numerar în și din afacerea ta. Este important să monitorizați cu atenție cash flow-ul lunar pentru a estima nevoile viitoare de cash și a vă asigura că aveți suficienți bani pentru a vă plăti datoriile și a vă finanța operațiunile.
Ce indicatori sau rapoarte trebuie să urmărim?
Situația Cash Flow (Mișcarea cash-ului în firmă) pe cele 3 tipuri de activități: operațională, investiții și finanțare. Acest raport ne ajută să identificăm dacă firma generează sau pierde bani din activitate operațională, ce sume se alocă pentru investiții și de unde provin sursele de finanțare.
- Activele
Activele sunt bunurile și resursele unei afaceri.
Activele imobilizate: Resursele pe termen lung ale companiei, cum ar fi echipamentele și clădirile. Acestea reprezintă baza operațională a afacerii și sunt esențiale pentru activitatea de zi cu zi.
Investițiile noi în imobilizări sunt în general semnificative ca valoare și ar trebui să genereze la rândul lor o creștere în eficiență și profitabilitate a firmei.
Riscul care poate apărea este atunci când firmele fac investiții fără să facă o analiză în avans a fezabilității investiției.
Activele circulante: Resursele care se pot transforma rapid în numerar, cum ar fi stocurile și creanțele. Ele sunt vitale pentru asigurarea lichidității.
- Datoriile
Datoriile sunt obligațiile financiare ale unei afaceri. Este important să monitorizați cu atenție nivelul datoriilor pentru a estima necesarul de cash pentru a le achita și pentru a vă asigura că nu vă supraîndatorați.
Datorii curente/pe Termen Scurt: Sunt obligațiile financiare pe care firma trebuie să le plătească într-un interval de până la un an. Exemplu: datoriile comerciale, salariile, taxele și împrumuturile pe termen scurt.
Datoriile pe termen lung: sunt datoriile pe care compania le datorează pe o perioadă mai mare de un an, cum ar fi împrumuturi sau obligațiuni.
Este esențial ca aceste datorii să fie gestionate corect pentru a evita blocajele financiare. Pentru a verifica capacitatea firmei de a-și achita datoriile se monitorizează ratele de lichiditate și ratele de solvabilitate.
- Capitalul propriu
Capitalurile Proprii sau Activul net al firmei (Total Active-Total Datorii) reprezintă averea sau rezervele afacerii.
O valoare mare a acestui indicator reflectă stabilitate și sănătate financiară. De asemenea, scăderea accentuată și continuă a capitalurilor proprii este un semnal de alarmă și fac firma vulnerabilă.
Ce indicatori sau rapoarte trebuie să urmărim?
Activele, datoriile și capitalurile proprii sunt monitorizate în raportul Bilant.
- Indicatorii financiari
Monitorizarea indicatorilor financiari este esențială pentru sănătatea și stabilitatea unei afaceri. Acești indicatori oferă o imagine clară asupra performanței și sustenabilității financiare, ajutând la luarea unor decizii informate.
Ratele de lichiditate
Ratele de lichiditate măsoară capacitatea unei firme de a-și onora obligațiile pe termen scurt, utilizând activele circulante.
Indicatorul cel mai frecvent folosit este rata de lichiditate curentă, calculată ca raport între activele circulante și datoriile curente. O rată de lichiditate de peste 1-1,5 indică faptul că firma are suficiente resurse pentru a-și acoperi datoriile pe termen scurt. O altă variantă este rata lichidității imediate, care exclude stocurile din calcul, oferind o imagine mai conservatoare a lichidității.
Ratele de solvabilitate
Ratele de solvabilitate reflectă capacitatea firmei de a-și onora toate obligațiile financiare, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Rata solvabilității generale este raportul dintre totalul activelor și totalul datoriilor. O rată de peste 1,5 indică o situație financiară sănătoasă, în care firma deține mai multe active decât datorii. Solvabilitatea este crucială pentru a evalua sustenabilitatea pe termen lung și gradul de îndatorare.
Indicatorii de gestiune sau capitalul de lucru
Capitalul de lucru reprezintă diferența dintre activele circulante și datoriile curente, fiind un indicator al sănătății operaționale. Rata de rotație a stocurilor, rata de încasare a creanțelor și rata de plată a datoriilor sunt indicatori de gestiune importanți care măsoară eficiența firmei în gestionarea resurselor sale curente. O rotație rapidă a stocurilor sau a creanțelor indică o bună utilizare a capitalului de lucru și o lichiditate optimă.
Ratele de profitabilitate
Ratele de profitabilitate evaluează capacitatea firmei de a genera profit din activitatea sa operațională.
Marja brută, Marja profitului operațional, marja de profit net sunt exemple de indicatori folositi.
Marjele de profit indică proporția în care veniturile se transformă în profit la diverse nivele operaționale. Aceste rate sunt cruciale pentru investitori și manageri în evaluarea performanței afacerii.
Fiecare dintre acești indicatori este esențial pentru monitorizarea și optimizarea performanței financiare a unei afaceri.
Cum poți monitoriza rapid și ușor sănătatea financiară a afacerii?
Cu Finalitico poți monitoriza rapid și ușor toți acești indicatori la un click distanță, doar în baza importului de balante. Obții rapoarte manageriale prietenoase, analize personalizate și inputuri alături de educație financiară care te ajută să iei decizii informate pentru maximizarea profitului și creștere sustenabilă. Începe și tu gratuit, fă-ți cont în aplicație.