Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Articolul 1.615 din Codul civil prevede urmatoarele modalitati de stingere a unei obligatii:
1.prin plată
2.compensație : datoriile reciproce se pot stinge prin compensație până la concurența celei mai mici dintre ele.
Compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură.
3.confuziune: atunci când, în cadrul aceluiași raport obligațional, calitățile de creditor și debitor se întrunesc în aceeași persoană, obligația se stinge de drept prin confuziune. Confuziunea nu operează dacă datoria și creanța se găsesc în același patrimoniu, dar în mase de bunuri diferite.
4.remitere de datorie: remiterea de datorie are loc atunci când creditorul îl liberează pe debitor de obligația sa. Remiterea de datorie este totală, dacă nu se stipulează contrariul.
5.imposibilitate fortuită de executare: debitorul este liberat atunci când obligația sa nu mai poate fi executată din cauza unei forțe majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere.
6.prin alte moduri expres prevăzute de lege.