Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Ministerul de finante a publicat in 15.12.2021 un proiect legislativ care prevede o modificare a art. 100 care defineste venitul impozabil din pensii.
Situatia actuala
In prezent, venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.
Totodată, persoanele fizice care au calitatea de pensionari sunt exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensii.
Modificarile propuse:
Prin proiectul publicat, se prevede posibilitatea ca incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2022, venitul impozabil lunar din pensii sa se stabileasca prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 de lei și, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V – Contribuţii sociale obligatorii.
Se propune eliminarea facilității de exceptare de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii pentru partea ce depășeste suma lunară de 4.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.
Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, pentru veniturile din pensii care depășesc 4.000 de lei lunar, o reprezintă partea ce depășeste suma lunară de 4.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.