Procedura de eliberare a certificatelor privind TVA in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport- O 1611/09.09.2022

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

In MOF 891 din 09.09.2022 s-a publicat Ordinul 1611 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de eliberare a certificatelor privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport, precum și pentru aprobarea unor formulare.

Procedura la care face referire ordinul se aplică pentru eliberarea certificatelor necesare înmatriculării în România a mijloacelor
de transport achiziționate din statele membre ale Uniunii Europene de către persoanele care nu sunt înregistrate și care
nu trebuie să se înregistreze în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal.

NU se aplica pentru:

a)achizițiile intracomunitare de mijloace de transport efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în
România conform art. 316 din Codul fiscal.

b) mijloacele de transport achiziționate din România sau importate din afara Uniunii Europene.

Pentru a solicita eliberarea formularului „Certificat privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport”, care să ateste fie plata taxei pe valoarea adăugată, fie că nu se datorează taxa pe valoarea adăugată în România, pentru achiziția intracomunitară a unui mijloc de transport, persoanele prevăzute la pct. 5 și 6 din cap. I, care au efectuat achiziția intracomunitară de mijloace de transport, trebuie să depună o cerere la organul fiscal competent, potrivit modelului aprobat prin anexa nr. 2 la ordin.

Solicitantul unui certificat care să ateste plata taxei pe valoarea adăugată, în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport, în condițiile art. 324 alin. (3) din Codul fiscal și ale pct. 104 alin. (1) din normele metodologice, depune cererea de eliberare a certificatului după depunerea Decontului special de taxă pe valoarea adăugată și achitarea taxei datorate.

În condițiile art. 326 alin. (1) din Codul fiscal, persoanele menționate la pct. 5 care efectuează o achiziție intracomunitară de mijloace de transport trebuie să achite taxa pe valoarea adăugată în România până la data la care au obligația depunerii Decontului special de taxă pe valoarea adăugată.
Cererea se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, prin poștă sau direct la organul fiscal competent.

Certificatul privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport, se eliberează în maximum 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii.

Articole similare

Comentariul tau aici