Proiect de actualizare a Normelor la Codul fiscal- dar numai pentru Accize si alte taxe speciale

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Ministerul Finantelor a publicat in 14.02.2023 un proiect de hotarare pentru modificarea și completarea Titlului VIII “Accize şi alte taxe speciale” din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1/2016.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 4/2022 au fost introduse noi categorii de operatori economici – destinatari și expeditori certificați – care desfășoară activități cu produse accizabile care au fost eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru și care sunt deplasate către teritoriul altui stat membru pentru a fi livrate în scopuri comerciale, astfel se impune modificarea și completarea Normelor metodologice care nu cuprind prevederi privind regimul aplicabil acestor operatori.

În prezent, nu există prevederi care să reglementeze un prag comun de pierdere parțială, apărută ca urmare
a unor cauze care țin de natura produselor, în cazul tutunului prelucrat. Prin proiect se introduce unele prevederi ce reglementează pragul pierderii parțiale, apărute ca urmare a unor cauze care țin de natura produselor, în cazul tutunului prelucrat ca urmare a Directivei 2020/262 a Consiliului de stabilire a regimului general al accizelor (reformare) și a Regulamentului UE 2022/1636.

Potrivit actualelor prevederi din Normele metodologice, deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize de la un loc de expediere aflat pe teritoriul României este însoţită de un exemplar tipărit al documentului administrativ electronic, iar deplasarea produselor accizabile cu accize plătite dintr-un stat membru în alt stat membru este însoţită de documentul de însoţire sau un alt document comercial care conţine aceleaşi informaţii din documentul de însoţire. Având în vedere că prin Directiva (UE) 2020/262 s-au eliminat documentele pe suport de hârtie în cazul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize și înlocuite cu documente electronice, Codul fiscal fiind modificat în acest sens prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2022, este necesar a se corela și prevederile din Normele metodologice cu prevederile din Codul fiscal referitoare la deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize de la un loc de expediere aflat pe teritoriul României, precum și
prevederile referitoare la deplasarea de produse accizabile care au fost eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru şi care sunt deplasate către teritoriul României pentru a fi livrate în România în scopuri comerciale sau pentru a fi utilizate în România, respectiv de pe teritoriul României către teritoriul unui stat membru.

Alte modificari:

Introducerea unor prevederi privind marcarea de către destinatarul certificat, antrepozitarul autorizat care acționează drept destinatar certificat și destinatarul înregistrat care acționează drept destinatar certificat, a produselor accizabile supuse marcării care au fost deja eliberate pentru consum în alte state membre, în vederea corelării cu prevederile Codului fiscal referitoare la responsabilitatea marcării introduse prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2022.

Se propune actualizarea anexei nr. 33 – Document administrativ de însoţire, anexei nr. 34 – Document administrativ de însoţire în procedură de rezervă, anexei nr. 35 – Raport de primire, respectiv anexei nr. 41 – Nota de comandă.

Se propune introducerea unor prevederi care să reglementeze procedura ce trebuie urmată în cazul deplasărilor de produse accizabile care au fost eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru și care sunt deplasate către teritoriul altui stat membru pentru a fi livrate acolo în scopuri comerciale.

Articole similare

Comentariul tau aici