Protest desfasurat in cadrul Ministerului de Finante

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT

Potrivit unui comunicat de presa, in data de 10 august 2023 a avut loc un protest declansat in cadrul Ministerului de Finante, ca urmare a ingrijorărilor salariatilor legate de condițiile de muncă, beneficii și perspectivele de dezvoltare profesională.

Marcel Bolos, ministrul Finantelor: “Toate deciziile cu impact asupra aparatului guvernamental vor fi precedate de consultări. Orice măsură adoptată va fi asumată la nivelul coaliției. Eu sunt partenerul angajaților din minister, ușa mea este deschisă oricând, dacă vor să îmi transmită îngrijorările lor sau probleme cu care se confruntă.

Angajații din această instituție joacă un rol fundamental pentru dezvoltarea economică a țării și sunt primul care le va recunoaște valoarea ori de câte ori am ocazia. Ei vor juca un rol vital în dezvoltarea economiei și aplicarea măsurilor necesare acestui scop. Tocmai de aceea trebuie să fie răsplătiți pe măsura importanței activității lor. Reversul medaliei este că am așteptarea să trateze fiecare zi cu profesionalism și eficiență, pentru că lipsa de eficiență ne costă scump.

În același timp, noi toți, din această instituției știm foarte bine că trebuie să dăm propriu exemplu de auto-management performant și de organizare eficientă a muncii noastre, plătite din bani publici. Noi suntem cei care știm mai bine decât orice altă instituție cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli și încadrarea în deficitul bugetar asumat.

Totodată, am convenit că vom face demersurile pentru a avea un statut al finanțistului, pentru asigurarea recunoașterii importanței activității desfășurate de angajații sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor. O altă urgență o reprezintă demersurile pentru aplicarea nedescriminatorie a principiilor de salarizare. Vreau să avem cu celeritate draftul de act normativ pentru egalizarea salarizării la nivelul funcțiilor echivalente din aparatul central al MF și al tuturor instituțiilor subordonate. În plus, vom revizui atribuțiile și îndatoririle fiecăruia pentru a ne asigura că sunt distribuite în mod echitabil și că toți contribuim în mod adecvat la succesul instituției.

De asemenea, vom iniția un proces de evaluare a condițiilor de muncă, astfel încât să identificăm și să aducem îmbunătățiri în funcție de necesități. Acest lucru va include atât aspecte legate de spațiul fizic, cât și de resursele necesare pentru a-și desfășura activitatea eficient.

Mulțumesc tuturor pentru încrederea pe care au arătat-o în procesul nostru de dialog și negociere. În final, această înțelegere reprezintă un pas important spre construirea unei instituții mai puternice și mai unite.”

Articole similare

One Thought to “Protest desfasurat in cadrul Ministerului de Finante”

  1. Protestul angajaților MF reflectă nemulțumiri profunde, ce trebuie abordate prompt și responsabil. Sper ca dl. ministru să ia în serios doleanțele salariaților și să găsească soluții echitabile, în spiritul dialogului. MF are nevoie de oameni motivați și apreciați pentru a-și îndeplini rolul esențial în economie.

Comentariul tau aici