Achitarea amenzilor contraventionale – comunicat

  • Inscrie-te ACUM la newsletterul GRATUIT Contzilla.ro
  • All Inclusive - toate lucrarile de specialitate - Click AICI!
  • Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

    “Începând cu data de 24 august 2018, prin Legea nr. 203/20.07.2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 647/25.07.2018, se modifică unele prevederi ale O.G. nr. 2/12.07.2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, după cum urmează:

    Termenul achitării a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ s-a extins de la „cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia”, la „cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal”.

    Comunicarea procesului-verbal se face astfel:

    • prin poştă, cu aviz de primire
    • prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal, semnat de cel puţin un martor.

    Procesul-verbal de constatare a contravenţiei este titlu de creanţă şi înştiinţare de plată.

    Lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.

    Prevederile Legii nr. 203/20.07.2018, privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale se aplică inclusiv în relaţia A.N.AF. – contribuabili.”

    Comunicat AJFP Teleorman

    Articole similare

  • Autor: Delia Mircea
  • Profil Google Plus Delia Mircea

  • Articole similare

    Comments are closed.

    Distribuie acest articol: