Amanarea platii ratelor la banci- adoptata in sedinta de Guvern din 29 iunie 2022

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Potrivit briefingului de presa de la finalul sedintei de Guvern din 29.06.2022, a fost adoptata amânarea plății ratelor la bănci.


Adrian Câciu, Ministrul Finantelor : “În primul rând aș începe cu noul Program IMM Invest Plus. Practic, toate programele de până acum de sprijin ale economiei românești, care însumau 17 miliarde de lei, după cum știm cu toții, schema de ajutor de stat pe COVID-19 și Cadrul temporar pe COVID-19 expiră în 30 iunie, drept pentru care am mers cu o nouă schemă, pe noul cadru temporar pe sprijin, cadrul temporal de sprijin pentru Ucraina, iar toate programele pe care le avem deja lansate trec pe acest nou cadru. Mai mult decât atât, la rectificare plafoanele vor fi suplimentate.

În al doilea rând, da, un destul de așteptat act normativ privind un moratoriu referitor la posibilitatea de amânare a ratelor, un instrument pentru cei care se află în dificultate, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, cei care înregistrează creșteri ale cheltuielilor cu 25%, un moratoriu care a fost avizat și de Banca Națională a României, dar și de Asociația Română a Băncilor. Este un instrument şi nu singura soluție, aș vrea să mai precizez acest lucru, pentru că l-am mai precizat și în celelalte briefinguri, este un instrument la îndemâna celor care chiar au o dificultate, pentru că, evident, orice amânare de rate va duce și la obligativitatea ca aceste rate să fie plătite ulterior și cu o serie de costuri alături de ele, respectiv, dobânda aferentă. Clienții au la dispoziție și alte instrumente, puse la dispoziție de bănci, discutate de guvern cu băncile, dar și cele cu care băncile au venit în mod voluntar, respectiv, trecerea la o dobândă fixă, trecerea de la un indicator la altul, respectiv, de la ROBOR la IRCC, sau refinanțări, rescadențări sau restructurări de credite. Practic, prin această măsură guvernul încearcă să vină cu încă un instrument în sprijinul cetățenilor și al companiilor aflate în dificultate și, din perspectiva modului în care vor evolua dobânzile în perioada următoare, pot să spun că pentru anul 2023 ne așteptăm la o începere de scădere a acestora. “

Intrebat fiind despre noile masuri fiscale -majorari de taxe, Ministrul Finantelor a declarat:

Există o ședință a coaliției, eu nu voi comenta despre Codul Fiscal până la decizia politică finală, după care vom elabora actul normativ şi îl vom pune în transparență decizională. Deci, nu voi comenta absolut nimic legat de acest subiect astăzi. Mulțumesc mult.

Articole similare

Comentariul tau aici