Intr-un raport recent publicat de Consiliul Concurentei cu privire la evolutia concurentei in sectoarele cheie este prezentata si o analiza care raspunde la doua intrebari :
– au crescut marile magazine preturile la produse dupa anuntarea masurii de reducere a TVA?
– au scazut aceleasi magazine preturile dupa intrarea in vigoare a cotei reduse ?
Iata concluziile studiului :
„ Analiza la nivel lunar a datelor puse la dispoziție de marii retaileri nu indică o creștere semnificativă a prețurilor produselor alimentare după anunțarea măsurii de reducere a TVA. Valoarea coșului de bunuri format din 36 de produse nu a înregistrat fluctuații semnificative, crescând în medie cu 0,24% în luna aprilie față de martie 2015.
Odată cu implementarea măsurii de reducere a cotei TVA la începutul lunii iunie, se poate observa o reducere a prețului mediu lunar al coșului de 11,9%, de la 308,5 lei la 271,9 lei. Acest lucru este echivalent cu o transmitere aproape integrală a reducerii TVA de la retaileri mai departe către consumatorii finali (reducerea TVA de la 24% la 9% s-ar traduce într-o reducere a prețurilor cu 12,1%). Cu toate acestea, trebuie reținut faptul că evoluția costului total al coșului este posibil să fi fost afectată și de fluctuațiile prețurilor anumitor produse datorate fie unei componente sezoniere, fie unor activități promoționale.
Cele mai mari fluctuații de preț observate au fost înregistrate la categoriile fructelor și legumelor, urmate de produsele lactate, cel mai probabil, datorită efectelor sezoniere.”