Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor (valoarea in vama se stabileste conform legislaţiei vamale) la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara României, precum şi cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.
Ce cuprinde baza de impozitare?
Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum :
- comisioanele
- cheltuielile de ambalare
- transport şi
- asigurare, care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, precum şi cele care decurg din transportul către alt loc de destinaţie din Comunitate, în cazul în care locul respectiv este cunoscut la momentul la care intervine faptul generator.Primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă destinaţia indicată în documentul de transport sau în orice alt document în baza căruia bunurile sunt importate în România ori, în absenţa unei astfel de menţiuni, primul loc de descărcare a bunurilor în România.
Ce nu cuprinde baza de impozitare?
Baza de impozitare nu cuprinde următoarele:
a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori direct clienţilor la data exigibilităţii taxei;
b) sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate;
c) dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere;
d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;
Valoarea în vamă
Valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacţie, respectiv preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Comunităţii.
Valoarea de tranzacţie poate fi ajustată atunci când anumite elemente specifice care sunt considerate ca făcând parte din valoarea în vamă sunt în sarcina cumpărătorului, dar nu sunt incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate (de exemplu, cheltuielile de transport şi costul asigurării mărfurilor importate, precum şi cheltuielile de încărcare şi manipulare legate de transportul mărfurilor importate până la punctul de introducere a mărfurilor pe teritoriul vamal al Comunităţii, redevenţe şi drepturi de licenţă, etc.).
În valoarea de tranzacţie se includ şi anumite prestaţii făcute de cumpărător în favoarea vânzătorului sub formă de mărfuri sau de servicii determinate, altele decât sub formă de bani. Sunt prevăzute şi elemente care nu se includ în valoarea în vamă a mărfurilor, cu condiţia să fie evidenţiate separat de preţul efectiv plătit sau de plătit ( de exemplu, cheltuielile de transport pentru mărfuri după sosirea lor la locul de intrare pe teritoriul Comunităţii, comisioane de cumpărare, etc.).
Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată pe baza preţului de tranzacţie, ea se determină prin parcurgerea succesivă a următoarelor regulilor de evaluare până la prima în conformitate cu care această valoare poate fi stabilită:
(a) valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice vândute pentru export în Comunitate şi exportate în acelaşi sau aproximativ acelaşi moment cu mărfurile care se evaluează;
(b) valoarea de tranzacţie a mărfurilor similare vândute pentru export în Comunitate şi exportate în acelaşi sau aproximativ acelaşi moment cu mărfurile care se evaluează;
(c) valoarea bazată pe preţul unitar care corespunde vânzărilor în Comunitate de mărfuri importate sau de mărfuri identice sau similare importate totalizând cantitatea cea mai mare, către persoane care nu au legătură cu vânzătorii;
(d) valoarea calculată egală cu suma:
• costului sau valorii materialelor şi fabricării sau altor transformări în procesul de fabricare a mărfurilor importate;
• valorii profitului şi cheltuielilor generale egale cu cele care se reflectă în mod obişnuit în vânzările de mărfuri de aceeaşi natură sau tip cu mărfurile evaluate care sunt fabricate de producători în ţara exportatoare pentru a fi exportate în Comunitate;
• cheltuielilor de transport şi costul asigurării mărfurilor importate, precum şi cheltuielile de încărcare şi manipulare legate de transportul mărfurilor importate până la punctul de introducere a mărfurilor pe teritoriul vamal al Comunităţii.
Determinarea valorii în vamă nu trebuie să se bazeze pe anumite elemente, cum ar fi: preţul de vânzare în Comunitate pentru mărfuri produse în Comunitate, preţul mărfurilor de pe piaţa internă a ţării exportatoare, valori în vamă minime, arbitrare sau fictive, etc.